Conform evidențelor din anul 2005, întocmite de SSPR, instituție aflată în subordinea Guvernului României, numărul total al celor decedați prin împușcare pe durata revoluției a fost de 1142, al răniților de 3138, iar al celor reținuți se ridica la 760.

Cifrele menționate fac referire doar la victimele care au fost declarate, înregistrate și verificate.

Pentru mușamalizarea unor fapte, sau pur și simplu din nepăsare, multe victime nu au fost înregistrate. Nu toate persoanele împușcate au fost înmormântate oficial la cimitire ale eroilor, iar unii martori, dar și răniții și reținuții au preferat, din diverse motive, să nu facă declarații.

“Dragul meu, au trecut 29 de ani.

Mai mulți decât aveai tu când ai plecat dimineața de acasă, ca să te lupți “pentru libertate și fericire”. Astăzi, acum 29 de ani ai ieșit pe ușă. Nu te-ai mai întors, te-a omorât un glonț răzleț.

Mie mi-au zis că sunt mamă de erou; dar eu aș fi vrut sa fiu mamă de băiat în viață.

Dragul meu, am rămas singură. Au plecat toți de lânga mine. Unii au murit, restul au plecat din țară. Eu le-am zis că tu ai murit în acel decembrie și pentru libertatea și fericirea lor. Dar ei au zis ca nu se simt nici liberi și nici fericiți, așa că au plecat.

Toți copiii cu care te jucai în fața blocului au crescut, s-au făcut oameni mari și au plecat și ei. Nu mai am pe nimeni cu care să vorbesc despre tine.

De parcă nici n-ai fi fost vreodată…

Dragul meu, iubita ta de atunci, din decembrie, s-a căsătorit și a plecat și ea. M-a sunat acum vreo douăzeci de ani, că e în America, are trei copii și e fericită.

Eu nu am decât o geaca subțire de fâș, cu care ai plecat. Era albă și curată, dar ei mi-au dat-o roșie înapoi. Și murdară de pământ…

 

La început, mă uitam la televizor, dar nu vedeam decât cum s-au pus toți pe furat și pe distrus țara pentru care ai murit tu. Așa că nu m-am mai uitat, că mă durea, dragul meu.

Ce putere am eu împotriva tâlharilor? Toată puterea mea întreagă erai tu, dragul meu…

În ultimii ani, am deschis televizorul doar la final de decembrie; că mereu povestește de tine și de ceilalți care au ieșit pe străzi “pentru libertate și fericire”. Uneori te arăta și pe tine în poze. Mă uit și plâng, dragul meu.

Au trecut 29 de ani și iarăși e decembrie. Am deschis astăzi televizorul.

Dar nu mai zic nimic de tine. Zic doar că ăștia care au distrus țara de când ai murit tu iși dau o lege că să scape.

Dragul meu, dacă tu ai fi știut, în dimineața aia rece de decembrie, că pleci să te întâlnești cu glonțul, ca să poată fura ei 30 de ani și apoi să scape nevinovați, mi-ai mai fi spus că mergi sa lupți “pentru libertate și fericire”?

Dragul meu, mai bine stăteai acasă…

Mai bine încuiam și aruncam cheia pe geam.

Închid televizorul și mă pregătesc să mor. Și după ce eu n-oi mai fi, nimeni nu-și va mai aminti de tine și de dimineața aceea de decembrie.

De parcă nici n-ai fi fost… dragul meu…”

Scrisoarea unei mame către fiul ei decedat în timpul Revoluției din Decembrie 1989

 

 

Te-ar putea interesa și: