Debutul jurnalistic al lui Mirel Curea a avut loc în 1990, când a început să lucreze ca reporter la săptămânalul Zig Zag. A continuat apoi cu colaborări la reviste precum Expres și Expres Magazin. La Evenimentul Zilei, el s-a alăturat echipei la scurt timp după, în perioada conducerii lui Ion Cristoiu.
„Au fost niște ani peste care eu nu pot să trec. Im-pe-ca-bil Ion Cristoiu, din toate punctele de vedere. Comportamentul său față de oamenii cu care lucra, față de mine, im-pe-ca-bil. Veneam cu câte un articol la redacție. Îl citea. Îmi spunea că e excepțional, că sunt un geniu, să stau lângă el. Mie îmi rămânea în minte că scriu excepțional și că sunt genial”, relatează Mirel Curea.
Jurnalism de calitate
„Dar Ion Cristoiu îmi spunea «Și da, fii atent! Aici, pac, așa, nu așa, uite, așa, așa». Dom’le, până la urmă, nu mai rămânea nimic din articolul meu. Era un alt articol. Nu mai rămânea nimic din titlul meu. Era un alt titlu. Dar eu rămânem cu senzația că sunt genial. Dar el simțea că zace ceva în tine și pentru el asta conta, atitudinea și dorința. Avea un flair extraordinar.
Mie nici nu îmi dădea prin cap să mă duc pe ancheta de presă. Eu mă visam Geo Bogza (rămas în istoria literaturii române ca cel mai important creator de reportaj liric – n.r.). Mă vedeam călător, dar Ion Cristoiu mi-a zis: «Scrii curat, scrii frumos, descrii bine, dar tu ești făcut pentru jurnalism investigativ, pentru o anchetă». Iar eu l-am luat în serios”, a mai povestit jurnalistul.
Mirel Curea vine cu mai multe detalii din acea perioadă și spune că pe atunci lucra alături de oameni care îl impresionau. „Aveau presa în venă”, adaugă el.
„Eu eram agariciul redacției. Veneam primul în redacție, când n-aveam secretare, și îi așteptam pe toți cu o oală de cafea, într-o cratiță de ciorbă făceam cafea pentru toată lumea. Curățam scrumierele lăsate. Le purtam și le port în continuare un foarte mare respect”, a subliniat jurnalistul.
Cristoiu, otrăvit?
„Și după aceea ai rămas cu Ion Cristoiu?”, întreabă Dan Andronic. „El a plecat la un moment dat la ZigZag, a plecat de la EVZ. Iar în acea perioadă s-a și internat în spital. A fost lucrat. A fost otrăvit”, mărturisește Mirel Curea.
Dan Andronic continuă povestea și menționează că Ion Cristoiu a fost atunci primul om care a spus că Revoluția Română a fost o lovitură de stat. „Ăsta a fost și motivul”, a punctat istoricul.
„Și era și anti-Iliescu”, adaugă Mirel Curea.
„Dar problema aceasta cu Revoluția, Ion Cristoiu a fost primul care a pus-o pe masă. Și când s-a simțit rău, o colegă de-ale noastre de atunci, nevastă de securist, l-a trimis la un medic la Policlinica Securiștilor, unde a băgat un tratament în el de l-a făcut praf. N-a vrut nimeni să-l omoare, să nu exagerăm.
Dar s-a întâmplat ceva cu el acolo de s-a dublat în volum. Cortizonul ăla se știe, generează retenție de apă și administrat în doze mari și timp îndelungat, are niște efecte adverse crâncene”, a declarat Mirel Curea.
El povestește apoi că refacerea lui Cristoiu a durat în jur de trei – patru luni. Iar odată refăcut, a deschis Express Magazin.