Înregistrată la Camera Deputaților la începutul lunii martie, inițiativa nu a fost încă supusă dezbaterii în plen.

În expunerea de motive se precizează, printre altele, că respectiva modificare oferă persoanelor care au lucrat în activitatea minieră în subteran în proporție de cel puțin 50% din timpul normal de muncă și au cel puțin 45 de ani, posibilitatea de a ieși la pensie edacă au stagiu de cotizare de minim 15 ani. Prevederea se va aplica exclusiv angajaților care urmează să fie concediați ca urmare a închiderii exploatărilor miniere ca urmare a obligațiilor pe care și le asușmă statul român în negocierile cu Comisia Europeană.

Inițiativa a fost aprobată de Senat, dar nu aprimit aviz pozitiv din partea Guvernului. Potrivit punctului de vedere postat pe site-ul Camerei Deputaților,”efortul financiar ar fi considerabil, cu consecințe majore asupra sustenabilității sistemului public de pensii”.

Consiliul economic și social a dat aviz favorabil, menționând că se impune clarificarea impactului bugetar. La rândul lui, Consiliul legislativ a ajuns la concluzia că propunerea legislativă, elaborată de un grup de aleși PSD, nu poate fi promovată în forma transmisă, fără a fi susceptibilă de încălcarea unor prevederi constituționale.

Inițiatorii proiectului subliniază că modificările propuse de ei sunt necesare deoarece persoanele vizate își găsesc foarte greu un nou loc de muncă și că, astfel, va fi rezolvată o problemă socială acută din zona Văii Jiului. Ei au susținut că impactul economic este scăzut, având în vedere faptul că nu toți cei care au fost sau urmează să fie concediați îndeplinesc condițiile pentru ieșirea la pensie, iar cei care le îndeplinesc nu vor mai beneficia de alte programe de protecție socială, precum ajutorul de șomaj sau venitul minim garantat, după caz.