Vestea serii despre Mihai Constantinescu! Soția artistului a făcut anunțul
Soția lui Mihai Constantinescu este optimistă în privința stării de sănătate a artistului. Un gest al acestuia a încurajat-o și a facut-o fericită pe Simona, soția lui Mihai Constantinescu.
Starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu dă semne de îmbunătățire, deși acesta este încă internat în spital.
„Mihai este încă la Terapie Intensivă, dar, mulțumesc lui Dumnezeu, se vede că evoluează în bine. Acum trebuie să mai avem doar răbdare”, a spus, Simona, soția lui Mihai Constantinescu pentru Wowbiz.
Mai mult decât atât, soția lui Mihai Contantinescu a mărturisit că a avut un moment de fericire în momentul în care marele artist a făcut un gest care o face să fie optimistă.
”Nu vorbește, încă, dar sperăm că se va întâmpla asta cât de curând. Dar înțelege tot, reacționează la stimuli! Mă stânge de mâna când vorbesc cu el, când vrea ceva, este un lucru care ne încurajează, care ne face să fim optimiști”, a declarat Simona Secrier.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





