Corina Chiriac s-ar întoarce oricând în Praga și în Buenos Aires

De-a lungul vieții ei, Corina Chiriac a străbătut lumea-n lung și-n lat și a activat în diverse domenii pentru a-și demonstra că nu depinde de vocea ei și de fanii ei din România pentru a face bani.

În cadrul unui interviu de excepție, vedeta a povestit peripețiile prin care a trecut în alte state, explicând care sunt locurile ei preferate din întreaga lume și de ce, dar și care a fost motivul care a determinat-o să se întoarcă acasă.

Corina Chiriac a mărturisit că țara ei preferată este Argentina, iar orașele preferate din străinătate sunt Buenos Aires și Praga. Vedeta a fost și în New York, oraș care a intimidat-o și în care nu s-ar mai întoarce, în Florida și în California, despre care are numai cuvinte de laudă.

„Orașul meu preferat este Praga. Prin asociere, Sighișoara și Sibiu, orașe medievale, dar țara care mi-a plăcut cel mai mult a fost Argentina. Am ajuns la Buenos Aires unde am găsit o verișoară emigrată cu zeci de ani în urmă și am stat la ea mai mult pentru că fiind acasă, se putea.

N-am fost în Brazilia sau în altă țară din zonă, dar pentru cei care au posibilitatea să ajungă acolo, Buenos Aires în sine e un vis extraordinar, o țară cu o climă mediteraneană, 90% dintre copacii din oraș sunt totdeauna verzi, majoritatea înfloresc.

Am văzut copaci foarte înalți și ondulați, mi s-a spus că-s o specie de salcâmi, iar ficușii de pe bulevardul principal, „9 iulie”, care duce la celebrul Obelisk sunt cam de grosimea a patru bărbați solizi, cu rădăcinile aeriene aferente. E o țară fabuloasă. O să-i sugerez și Marinei (n.r. Almășan) să ajungă în Argentina, măcar de dragul meu.

Eu am locuit în California de bază, care e un loc splendid, mai ales zona litoralului pacific, unde am stat. Am fost în trecere prin New York, nu e genul meu de oraș, m-a intimidat, e prea mare, prea mult pentru mine. Am preferat California care e pe întindere, cu climă superbă, cu o căldură uscată, spre deosebire de Florida, unde clima e umedă și tot timpul te simți transpirat.

M-am simțit foarte bine în California, am amintiri foarte frumoase. În California am fost emigrant și am luat emigrarea pe partea cea grea. Am învins, am reușit. În Argentina am fost doar turist…

Și stând acasă la verișoara mea și la soțul său, și ea fiind pensionară, deci libere amândouă, sigur că ne-am bucurat de frumusețile orașului pe care mi le-a arătat. Mi-a părut rău că nu am putut să mă mai duc sau să fi rămas pe acolo, dar mi-am pus întrebarea: În câte țări poți să te mai duci?”, a explicat, sâmbăta trecută, Corina Chiriac în cadrul unui interviu acordat pentru Cancan.

Corina Chiriac s-a întors în România pentru a îmbătrâni acasă

În cadrul acelui interviu, ea a explicat că a decis să se întoarcă în România pentru că este „un om e liber să plece și să se și întoarcă e un privilegiu de care generația” ei „nu se putea bucura înainte de 1989”, dar și pentru că „cel mai plăcut loc de a îmbătrâni este acasă”.

„Așa că eu am putut profita de această libertate și în momentul în care m-am întors după aproape cinci ani de stat pe acolo, mi-am pus problema cam unde cred eu că vreau să îmbătrânesc și probabil cel mai plăcut loc de a îmbătrâni este acasă”, a mărturisit vedeta.

Corina Chiriac a fost agent imobiliar în SUA

Aceasta a mărturisit, totodată, că, a trecut printr-o reconversie profesională, pe care a traversat-o cu brio, fiind foarte mândră de ea însăși pentru că și-a demonstrat că nu depinde de a fi „Corina Chiriac – vedeta” pentru a-mi câștiga pâinea.

„Ar trebui date prea multe explicații, pentru a fi clar răspunsul. Eu nu am confundat niciodată existența mea de persoană pe acest pământ cu faptul că sunt artistă. În momentul în care le combini și le complici, lucrurile se derutează. Întotdeauna am avut o existență a mea, de cetățean al planetei, al lumii. În America, eu nu am fost artistă, ci un funcționar public. Lucru de care sunt foarte mândră pentru simplu motiv că mi-am demonstrat faptul că nu depind de a fi Corina Chiriac pentru a-mi câștiga pâinea. E colosal de important.

Am învățat o meserie nouă, am scrisori de recomandare extrem de bune de la foștii mei șefi, patroni. Au aflat foarte târziu că eu aveam o carieră artistică în Europa. Eram agent imobiliar și nu avea nicio legătură, dar având experiența scenei și a lumii, sigur că eram foarte potrivită pentru a prezenta un apartament și a convinge un potențial cumpărător sau viitor locatar să ocupe un apartament în acel imobil și nu alături pentru că e mai bine la noi. A fost extrem de interesantă experiența.

Practic, eu am trecut printr-o reconversie profesională. Și am reușit-o cu brio și sunt foarte mândră de asta. Aș fi putut face în continuare asta, acolo. Cântam pe o sumă modică, din când în când, într-o locație pentru români, dar nu asta conta. Eu nu-mi confund existența mea de persoană cu faptul că mai pot sau nu mai pot cânta. Ceea ce e foarte important pentru că această detașare îmi dă mie relaxarea necesară să mă bucur de fiecare zi în care trăiesc, indiferent de întâmplările inerente legate de vârstă”, a spus ea.