Vestea primită chiar acum de Simona Halep! Verdict crunt pentru marea campioană

Vestea primită chiar acum de Simona Halep! Verdict crunt pentru marea campioană

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Leonard Bădilă la 1 august 2023, 11:36

Simona Halep a primit o veste proastă. O publicație americană a analizat recent situația îndrăgitei sportive din România, punctând că aceasta „are deja 31 de ani”, iar „anii ei cei mai buni trec pe lângă ea”.

Așadar, Essentially Sports a dat un verdict grav în cazul Simonei Halep. Publicația americană a explicat că sportiva din România se confruntă cu o situație foarte dificilă, în contextul în care trebuie să ia totul de la zero.

Essentially Sports spune că anii cei mai buni ai Simonei Halep trec pe lângă ea

„Halep are deja 31 de ani și anii ei cei mai buni trec pe lângă ea. Cum vârsta nu e de partea ei, rămâne de urmărit dacă o vom mai vedea în forma ei cea mai bună”, a notat publicația Essentially Sports.

De asemenea, sursa menționată a inclus și o declarație dată de șeful tenisului românesc, George Cosac, pentru Pro TV.

„Dacă mă întrebați pe mine, nu, n-are cum. Pentru că, dacă vor spune că a fost nevinovată, atunci ar putea cere daune de milioane de euro pentru perioada în care n-a jucat. Și dacă Halep ar fi curată, tot o vor sancționa, fiindcă, în caz contrar, își vor pierde toată imaginea (n.r. – forurile care s-au ocupat de cazul ei de dopaj). Așadar, îi vor da sancțiunea minimă pentru a acoperi această situație pe care au creat-o”, a declarat George Cosac.

Simona Halep a fost acceptată pe lista turneului US Open 2023

În altă ordine de idei, Simona Halep va avea parte de o surpriză mare dacă va ajunge să joace pe terenurile de la Flushing Meadows, acolo unde este programat US Open 2023. În premieră, organizatorii americani au luat decizia de a folosi un sistem de arbitraj video similar cu cel folosit în fotbal.

Deși se află în stare de suspendare provizorie pentru dopaj, Simona Halep a fost acceptată pe lista turneului, iar organizatorii US Open au anunțat că vor folosi sistemul Video Review Technology, o replică a tehnologiei VAR.

Astfel, arbitrii de la US Open vor avea posibilitatea de a consulta fazele neclare în timpul meciurilor, cu ajutorul Video Review Tehnology, pentru a evita controversele la ediția din acest an. Sistemul a mai fost utilizat anterior la alte turnee de tenis, inclusiv Finalele Next Gen și Cupa ATP, dar niciodată la un Grand Slam.

Organizatorii US Open arată că vor să țină pasul cu trendul mondial din sport. Tehnologia va fi folosită pe cinci dintre terenuri la competiția din 2023. Federația Americană de Tenis (USTA) a confirmat că „tehnologia de revizuire video va fi utilizată pentru toate meciurile de pe tabloul principal disputate pe arena Arthur Ashe, arena Louis Armstrong, Grandstand, Terenul 5 și Terenul 17”.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.