Motivul pentru care pastilele de iod pot fi administrate doar celor peste 40 de ani. Un cunoscut medic a făcut totul public

Ministrul Sănătății a anunțat luni, 8 august, că românii ar trebui să meargă la medicul de familie pentru a putea primi rețeta cu care vor intra în posesia pastilelor de iod, acesta fiind necesare într-o situație nucleară.

Declarațiile inițiale ale lui Alexandru Rafila i-au panicat pe oameni, având în vedere că oficialul de la sănătate nu a dat prea multe detalii. Astfel, românii s-au grăbit să ajungă la medicul de familie.

Șeful de la Sănătate a precizat că aceste pastile trebuie luate doar de persoanele sub 40 de ani, însă nu a venit cu prea multe detalii în prima fază. Ulterior, Alexandru Rafila a explicat că anunțul inițial a fost doar unul de prevenție, subliniind că este mai bine ca oamenii să dețină aceste pastile în cazul în care vom trece printr-un scenariu nuclear.

De asemenea, el a mai spus că aceste pastile au efecte pozitive doar pentru persoanele cu vârsta de sub 40 de ani, subliniind că efectele sunt mai multe negative pentru cei care trec de această vârstă.

Modul de administrare al pastilelor cu iod

Oficialul din sănătate spune că adulții și copii cu vârsta de peste 12 ani vor lua 2 comprimate, în timp ce copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 12 ani vor lua câte un comprimat. De asemenea, cei mici, cu vârste cuprinse între o lună și trei ani vor lua jumătate de comprimat.

Autoritățile spun că cei de abia născuți vor primi un sfert de comprimat, subliniind că aceste medicamente NU SE ADMINISTREAZĂ PREVENTIV.

Motivul pentru care pastilele nu sunt recomandate pentru persoanele cu vârsta de peste 40 de ani

Pe fondul declarațiilor făcut de ministrul Sănătății, medicul Tudor Ciuhodaru a explicat care este motivul pentru care aceste persoane nu ar trebui să ia pastilele de iod.

”Trebuie să facem o distincție clară între incident sau accident nuclear și atac nuclear, adică bombă sau rachetă, pentru că mecanismele și radioactivitatea și soluțiile terapeutice sunt total diferite”, a declarat acesta la Antena 3.

Medicul a precizat că „în primul caz vorbim de eliberarea de izotop radioactiv. Putem vorbi despre acest iod radioactiv care poate fi inhalat sau ingerat și aici poate fi utilă această profilaxie cu iodură de potasiu, tocmai pentru a înlătura efectele negative asupra tiroidei.

Pe de altă parte, dacă vorbim despre atac nuclear, adică bombă sau rachetă, țineți minte că radiațiile sunt maxime imediat după atac. Acestea scad în primele șapte ore, iar la 72 de ore după un atac nuclear, nivelul de radiații este undeva pe la 1%. Așa că pe partea aceea ar trebui să stați într-un subsol, să rămâneți acolo și să fiți informați de către autorități pentru că simpla izolare și contaminare întru-un astfel de adăpost reduce nivelul de expunere la radiații cu aproape 90%.

Dacă vorbim despre iodura de potasiu, ca medicație, aceasta există de pe la 1820, și este utilizată în medicină de foarte multă vreme, inclusiv pentru a trata afecțiuni dermatologice sau a contrabalansa efectele substanțele radio-farmaceutice”.

Pastilele nu se administrează preventiv

Medicul reiterează faptul că aceste medicamente nu trebuie administrate preventiv și nici nu se dau profilactic.

„Dar atenție, mare atenție, pentru că aici este marea controversă. Nu se dă preventiv, nu se dă profilactic, protejează doar tiroida, nu este un fel de platoșă împotriva radiațiilor și doar când vorbim despre iodul radioactiv.

Este vorba despre riscul de a dezvolta cancer tiroidian după expunerea la iod radioactiv. Peste 40 de ani s-a constatat că acest risc nu crește, în plus pot exista afecțiuni tiroidiene nediagnosticate, necorelate, la care administrarea de iodură de potasiu poate să biciuiască evoluția acestor afecțiuni. Iodura de potasiu să știți că este indicată la vârste foarte tinere, acolo este beneficiul maxim și imediat după un astfel de incident sau accident nuclear. Adică începând de la 12 săptămâni de sarcină, nou născuți, sugari, copiii mici, sunt principalii beneficiari ai unor astfel de tratamente”, spune acesta.

Persoanele cu vârsta sub 40 de ani pot avea efecte adverse

Medicul a mai spus că medicamentele nu au efecte adverse doar la persoanele cu vârsta de peste 40 de ani. Aceste efecte secundare se pot întâlni și la cei sub vârsta anunțată de Alexandru Rafila.

„La persoanele de peste 40 de ani, din punctul de vedere al producătorului, aceste medicamente nu sunt recomandate pentru că nu s-a demonstrat că există vreun risc de creștere a cancerului tiroidian. Dar atenție că și sub 40 de ani puteți avea efecte secundare. Vorbim despre cei care pot avea alergii la iod, cei care au diverse vasculite, cei care au anumite afecțiuni dermatologice, la care administrarea de iodură de potasiu poate face foarte multe rău.

Din punctul meu de vedere, un consult cu medicul de familie sau medicul curant este esențial, iar pe varianta distribuirii eu am zis de la început că varianta de a salva și Poșta Română și a distribui prin astfel de sisteme sau a utiliza marii angajatori pentru a distribui aceste pastile de iodură de potasiu poate fi oricând o soluție”, a explicat medicul Tudor Ciuhodaru la Antena 3.