Adevărul despre mesajele RO-Alert! Raed Arafat a venit cu toate detaliile. Motivul pentru care unii români au primit avertisment cu privire la cutremur

După cutremurul de joi dimineața, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a venit cu mai multe precizări pe această temă, subliniind că sistemul RO-Alert nu s-a activat pentru acest cutremur.

Raed Arafat mai spune că mesajele apărute în mediul online provin de la aplicațiile telefoanelor, nu de la sistemul RO-Alert.

„De când s-a resimţit cutremurul, au intrat în procedură colegii de la Pompieri, mai ales cu verificarea zonelor vulnerabile. A fost trimisă o echipă de la Pompieri în Bucureşti pentru verificarea Centrului vechi. Nu s-au primit apeluri la 112 şi nici nu s-au înregistrat efecte. (…) Noi nu am dat mesaje RO-ALERT. Când se dau mesaje, scrie clar cine trimite şi că este RO-ALERT. Nu s-au dat mesaje, dar am înţeles că la unele telefoane cu Android există aplicaţii care pot să spună că se întâmplă ceva şi să dea un mesaj, dar noi nu am dat mesaje”, a explicat Raed Arafat.

Mesajele din mediul online nu sunt mereu corecte

Raed Arafat a mai precizat că oamenii ar trebui să aibă grijă la ceea ce citesc în mediul online, deoarece informațiile pot fi incorecte.

„Ar fi bine care cei care scriu că au primit mesaje RO-ALERT să ne arate poza mesajului, să fie una reală, bineînţeles. Deci, mare atenţie la informaţiile care circulă în spaţiul online şi ar fi bine să nu le transmitem mai departe pe alte canale. Deci, noi nu am dat mesaje RO-ALERT, am şi verificat dacă nu cumva un judeţ a dat un mesaj post-cutremur şi nu s-a întâmplat aşa ceva”, a adăugat Raed Arafat.

Recomandări în caz de cutremur

Nu în ultimul rând, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a venit și cu o serie de recomandări în caz de urgență.

„În primul rând, nu ieşiţi din apartament pe scări, nu folosiţi lifturile, mergeţi şi adăpostiţi-vă sub o masă, sub o grindă. Să ştiţi exact care sunt zonele mai tari, unde sunt grinzile şi să staţi acolo în timpul cutremurului. Acesta este sfatul pe care putem să îl dăm. Cel mai important este: fără panică. Iar un alt aspect foarte important: să nu dea toată lumea telefoane pentru că poate să îi blocheze inclusiv pe cei care au nevoie de servicii de urgenţă, dacă sunt efecte, şi să blocheze serviciile de urgenţă. Şi să nu plecaţi cu maşinile pe drumuri, dacă este cu impact, pentru că puteţi bloca serviciile de urgenţă şi intervenţia. Şi, am mai spus-o, toţi să avem în casă provizii măcar pentru 72 de ore: apă, medicamente, radio pe baterie”, a subliniat el.

Oficialul român a spus că există un site oficial unde sunt prezentate situații generale cu privire la un cutremur – fiipregatit.ro.