Răsturnare de situație privind Schengen! România va deveni membră a spațiului european de liberă circulație: Este o certitudine

La începutul acestui an, eurodeputatul Victor Negrescu a cerut ministrului de Interne Lucian Bode să încerce să readucă în discuție tema Schengen la Consiliul informal JAI, programat pentru data de 25 ianuarie.

„Este obligatoriu pentru România să profite de acest moment pentru a clarifica disensiunile cu Austria și pentru a solicita un calendar ferm de aderare. De asemenea, trebuie să solicite ca extinderea Schengen să fie pe ordinea de zi a Consiliului JAI din martie sau iunie; În perioada 9-10 februarie va avea loc Consiliul European. Este important ca subiectul aderării României la spațiul Schengen să rămână pe agenda europeană. Șefii de stat și de guvern trebuie să abordeze această tematică și să clarifice aspectele restante. Doar dacă vom aborda coerent începutul de an, vom avea o șansă reală ca țara noastră să intre în spațiul Schengen pe finalul anului”, fusese mesajul publicat pe rețelele de socializare de către acesta.

Este nevoie de o atitudine mai prudentă

Totuși, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal (PNL), Ionuț Stroe, a declarat pentru Adevărul că este nevoie de o atitudine mai prudentă cu privire la acest aspect.

„România va deveni membră a spațiului european de liberă circulație, asta este o certitudine. Iar îndeplinirea acestui obiectiv național primează în fața oricăror jocuri politice de moment sau a câștigării unor „pariuri” referitoare la date-limită, lansate în presă. Este evident că, pentru garantarea unei decizii favorabile într-un Consiliu JAI, România are nevoie de lămurirea votului Austriei și a votului mixt al Olandei (care s-a opus, în decembrie, admiterii Bulgariei, dar votul din JAI a fost pentru pachetul România+Bulgaria și a atras, astfel, opoziția Olandei)”, a declarat acesta.

România nu forțează punerea pe JAI a temei Schengen

Nu în ultimul rând, purtătorul de cuvânt al PNL a mai spus că România nu va forța punerea pe ordinea de zi a JAI tema Schengen, dacă restul problemelor nu vor fi rezolvate.

„Între 25-27 ianuarie, la Stockholm, în Suedia, va avea loc un Consiliul informal JAI, ocazie cu care România va stabili o serie de discuții și negocieri strategice. Momentul din 25-27 ianuarie este important pentru continuarea procesului, având o strategie responsabilă, fără a forța punerea pe agenda următorului Consiliu JAI a aderării României la Schengen. Cine pune astfel de presiuni vrea să pună în dificultate România și periclitează întregul demers. Trebuie să punem lucrurile în context. În Austria urmează o serie de alegeri regionale. Pe 29 ianuarie vor fi în landul Austria Inferioară, în care OVP (conservatorii aflați la putere la nivel federal) riscă să piardă teren, miza electorală fiind tocmai tema imigrației. Gerhard Karne, ministrul austriac al Internelor, este originar din acest land, iar pentru el alegerile din 29 ianuarie sunt o miză personală. Apoi, în 5 martie vor fi alegeri în landul Carinthia, în care partidul naționalist și eurosceptic FPO speră într-o relansare electorală, agitând tema imigrației”, a completat deputatul PNL.

Coaliția își face mai multe calcule pe tema Schengen

Sursa anterior citată arată că actuala coaliție de guvernare își face mai multe calcule cu privire la Schengen. În primul rând se ia în considerare situația din partidul cancelarului Austriac, după alegerile care vor avea loc în această lună și în martie.

O altă problemă cu privire la Schengen este și Bulgaria, având în vedere că dosarele ambelor țări sunt cuplate. Olanda a cerut ca Bulgaria să rezolve problemele din Justiție, dar țara vecină încă nu are un Guvern învestit.

De asemenea, trebuie luată în considerare și cerința Austriei de reformare a politicii de migrației a blocului comunitar în schimbul unui vot favorabil al extinderii spațiului Schengen.