Bucureștenii vor călători cu tramvaie noi, iar Primăria Capitalei este gata să plătească 200 de milioane de euro pentru acest lucru. Este vorba despre un contract scos deja la licitație în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice. Cererea de ofertă prevede cumpărarea a 100 de tramvaie contra sumei de 850 de milioane de lei.

Contractul face parte din programul multianual de înnoire a parcului RATB, depășit moral, care a început cu achiziționarea a 400 de autobuze turcești Otokar, dintre care unele s-au defectat de la primele curse, așa cum a relatat presa și a recunoscut chiar RATB.Tramvaiele vor fi folosite pe traseele 1, 10, 21, 25, 32,40, 41 şi 55. Acestea vor avea sistem integrat de IT care va număra călătorii, supraveghere video, internet wi-fi, sistem de informare audio-vizuală a călătorilor, precum şi infotainment. Persoanele cu dizabilităţi vor avea două locuri special amenajate.Oferta trebuie să conţină cinci variante de design şi toate tramvaiele vor fi fabricate de acelaşi producător sub aceeaşi marcă.Tramvaiele trebuie să aibă 36 de metri, podeaua coborâtă integral şi cinci uşi duble. Contractul include, de asemenea, piesele de schimb, consumabilele, serviciile de punere în funcţiune, servicii de întreţinere, service şi remedierea defecţiunilor pe perioada garanţiei. Totodată, câştigătorul va asigura şi şcolarizarea personalului care va opera tramvaiele.

 

 

 

Te-ar putea interesa și: