Veste de ultimă oră pentru Vladimir Putin! Germania trimite o undă de şoc la Kremlin

Veste de ultimă oră pentru Vladimir Putin! Germania trimite o undă de şoc la Kremlin

Sursa: Dreamstime

Publicat de Claudiu Popa la 31 mai 2022, 11:12

Este o veste de ultimă oră despre liderul Rusiei, Vladimir Putin, asta după ce liderul Germaniei, Olaf Scholz, a dat vestea și anunță că țara pe care o conduce va continua ceea ce a început împotriva rușilor.

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a transmis luni, 30 mai, că nu este impresionat de avertismentele preşedintelui rus Vladimir Putin privind continuarea livrărilor de arme occidentale către Ucraina.

Germania a dat vestea: Vom continua cu ceea ce am început

Olaf Scholz spune că nu trebuie să ne lăsăm înspăimântaţi „şi, de aceea, vom continua cu ceea ce am început”. Acesta a acordat recent un interviu programului de ştiri „Tagesthemen” al postului public german ARD.

Mai mult, pe lângă livrările suplimentare de arme către Ucraina, este prevăzută şi o mai bună dotare a Bundeswehr-ului cu un program planificat de 100 de miliarde de euro. Astfel, Germania „va sprijini Ucraina atât timp cât va fi necesar”, a mai subliniat Olaf Scholz.

Vladimir Putin a avertizat împotriva livrării de arme grele Ucrainei într-o conversaţie telefonică cu şeful guvernului german Olaf Scholz şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron la sfârşitul săptămânii trecute. Acest lucru ar risca să destabilizeze şi mai mult situaţia şi să agraveze criza umanitară, a spus Putin.

Până acum, guvernul german a fost de acord să furnizeze două tipuri de arme grele: 50 de vehicule blindate antiaeriene Gepard şi şapte obuziere blindate Panzerhaubitze 2000. Acestea din urmă sunt piese de artilerie grea. Cu toate acestea, Ucraina solicită tancuri de luptă şi vehicule de luptă pentru infanterie, lansatoare de rachete multiple sau rachete antinavă.

Acord important în Germania privind modernizarea armatei

Guvernul şi opoziţia conservatoare din Germania au ajuns la un acord pentru a încălca regulile bugetare ale constituţiei naţionale, cu scopul de a debloca 100 de miliarde de euro pentru modernizarea armatei în faţa ameninţării ruse.

Un compromis în acest sens a fost înregistrat după negocieri dificile care au durat câteva săptămâni între partidele coaliţiei – social-democraţi, ecologişti şi liberali – şi familia politică conservatoare a fostului cancelar Angela Merkel.

Acordul va face posibilă îndeplinirea promisiunii făcute de cancelarul Olaf Scholz la sfârşitul lui februarie după declanşarea ofensivei ruse în Ucraina: deblocarea unui fond special de 100 de miliarde de euro pentru reînarmarea ţării în următorii câţiva ani şi modernizarea Bundeswehr, ale cărei echipamente sunt depăşite.

Berlinul va putea, în acelaşi timp, să atingă obiectivul stabilit de NATO de a aloca anual pentru apărare 2% din PIB-ul naţional. Acest obiectiv va fi atins „în medie pe mai mulţi ani”, potrivit textului acordului obţinut de AFP.

Fondul excepţional va fi finanţat prin datorii suplimentare. Iar pentru asta a fost nevoie de ocolirea regulilor înscrise în constituţia naţională, numite „frână îndatorării”, care limitează strict posibilitatea de deficit bugetar. Cele 100 de miliarde de euro vor fi vărsate într-un „fond special”, în afara bugetului naţional.

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.