Președintele Klaus Iohannis a transmis luni, la Bruxelles, că România este de acord cu impunerea unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei în contextul în care în aceste zile se discută un nou pachet de măsuri după invazia pornită în 24 februarie.

Amintim că președintele României, Klaus Iohannis, participă, luni și marți, la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

Anunțul făcut de Klaus Iohannis cu privire la Rusia

„Este vorba de un pachet de sancțiuni pe gaz și petrol. Este foarte complicat, pentru că multe economii europene depind de aceste materii prime.

Aceste teme vor fi discutate în prima parte a sesiunii din această seară”, a declarat Klaus Iohannis.

Mai mult, președintele a transmis că România este de acord cu noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.

„Noi suntem de acord să promovăm acest nou pachet de sancțiuni, dar pentru a nu fi surprinși, am insistat să fie cuprinsă o așa numită clauză de solidaritate în text și voi insista ca această clauză să rămână.

Asta înseamnâ că, în cazul în care se întâmplă ceva, statele membre și Comisia să ia de urgență măsuri pentru a veni, drept exemplu, în sprijinul nostru, în cazul în care se întrerupe alimentarea pe calea Mării Negre”, a mai spus președintele României.

Iohannis cere UE noi măsuri privind Ucraina

Președintele României, Klaus Iohannis, cere Uniunii Europene să ia noi măsuri pentru înlesnirea exporturilor de alimente din Ucraina. Trebuie făcut mai mult, a declarat Iohannis înaintea întâlnirii de luni, de la Bruxelles, cu liderii europeni.

Klaus Iohannis a vorbit cu jurnaliștii dezvăluind faptul că liderii europeni vor discuta despre securitatea alimentară și despre exporturile de alimente ale Ucrainei, blocate de Rusia.

Președintele român a arătat că războiul din Ucraina a provocat deja numeroase sincope în lanțurile de aprovizionare cu alimente din întreaga lume. România poate să ofere ajutor, dar și UE trebuie să facă mai mult, a fost mesajul lui Iohannis.

„Temele sunt extrem de sensibile. Le vom discuta și vom căuta soluții. România poate să ofere un sprijin semnificativ, deja o parte importantă de grâu este exportat din Ucraina prin România. Cu ajutorul nostru sunt multe scutiri pe care le acordăm și ajutoare semnificative pentru a înlesni această cale, însă trebuie făcut mult mai mult și la aceste chestiuni vom lucra împreună și le vom discuta”, a declarat Klaus Iohannis, la Bruxelles.