Măsurile propuse de Banca Mondială privind pensiile speciale și pensii militarilor

Joi, 11 mai 2023, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a vorbit despre raportul emis de Banca Mondială privind măsurile luate de Guvernul României în privința pensiilor speciale, care ar trebui să fie reduse astfel încât să poată primi banii alocați prin PNRR.

Potrivit spuselor sale, în zona impozitării cu până la 15% a pensiilor speciale, Banca Mondială propune ca „pe o bază netă, reducerea va fi de 0,003% din PIB în 2028 și de 0,012% din PIB până în 2070, deoarece nu există o componentă de pensie din fondul de asigurări sociale care să compenseze impozitul,”

În ceea ce privește pensiile militarilor, Banca Mondială constată că eliminarea sporurilor din baza de calcul a pensiilor militarilor va reduce această bază cu aproximativ 2% în viitor. Măsura respectivă ar trebui să reducă cheltuielile maxime de la 0,789% din PIB în 2028 la 0,784% din PIB, până în 2070. În plus, cheltuielile ar trebui să se reducă cu aproximativ 0,013% din PIB.

Banca Mondială a transmis, însă, că nu dispune de date pentru a estima impactul interzicerii cumulului de pensii, dar este de așteptat ca această măsură să ducă la creșterea echității.

Care este planul Executivului?

„Planul Guvernului este clar și cred că Marcel Ciolacu a fost extrem de clar când a spus că vom avea aceste discuții cu Comisia Europeană, cât să stabilim clar modalitatea în care proiectul să treacă și jalonul să fie îndeplinit. Nu e vorba de tăieri, e vorba de a rezolva jalonul, așa cum scrie acolo.

Noi discutăm de a face ca sistemul să nu mai poată să fie abuzat, și anume să nu mai fie să fie vechimea aliniată că vechimea minimă din sistem și acest lucru este rezolvat prin creșterea vechimii de la 4 la 15 ani pentru diplomați, pentru cei din Curtea de Conturi, pentru funcționarii publici parlamentari înseamnă creșterea vârstei de pensionare la de la 60 la 65 de ani și înseamnă că nu există posibilitatea să se cumuleze mai multe pensii din acest sistem, de indemnizații și pensii stabilite în baza unor legi și plătite în baza unor legi speciale.

Și mai mult de atât, înseamnă că nicio pensie să nu depășească venitul avut în activitate în procente. Eu am încredere în ce spune Marcel Ciolacu, președintele meu de partid. Facem în așa fel încât jalonul să fie îndeplinit și PNRR să nu fie pus în pericol din cauza acestui Jalon.

De noi, PSD, nu se leagă niciodată vreo tăiere de venituri în România, după Revoluție încoace. Cred că știm cu toții lucrul acesta și nu avem de gând să începem acum să ne schimbăm istoria noastră de modul cum gândim față de oameni nu o vom face.

Nu am făcut-o până acum. Nu vom face nici acum și nici în viitor”, a explicat, joi, Marius Budăi în cadrul emisiunii TV „În faţa naţiunii” de pe Antena 3 CNN.