Coaliția de guvernare se apropie de aprobarea pachetului doi de măsuri fiscale

Prima ședință a Coaliției de guvernare după revenirea social-democraților la masa discuțiilor s-a încheiat luni seară, după aproape patru ore de negocieri tensionate între liderii PSD, PNL, USR și UDMR. Premierul Ilie Bolojan și-a propus ca pachetul doi de măsuri fiscale să fie aprobat de Guvern în această săptămână și adoptat prin asumarea răspunderii în Parlament la finalul săptămânii.

Potrivit surselor, una dintre principalele modificări convenite privește capitalul social minim pentru firme. Astfel, pentru un SRL cu o cifră de afaceri de până la 400.000 de lei, capitalul social va fi de 500 de lei, nu de 8.000 de lei, cum propusese inițial ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Pentru afaceri cu cifră de afaceri între 400.000 și 7 milioane de lei, capitalul social va fi de 5.000 de lei, iar pentru peste 7 milioane de lei, acesta va fi de 90.000 de lei.

Alexandru Nazare
Alexandru Nazare / SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Ajustarea bazei de calcul a CASS

De asemenea, s-a convenit ajustarea bazei de calcul a CASS pentru persoanele cu venituri din activități independente. În locul propunerii de 90 de salarii minime pe an, pragul va fi stabilit la 72 de salarii minime, mai mare decât nivelul actual de 60.

Coaliția a confirmat menținerea taxei de 25 de lei pentru coletele din afara Uniunii Europene și a discutat despre alocările financiare pentru Sănătate, unde există un deficit de 11 miliarde de lei la CNAS.

Modificările vizate includ delegarea numirii șefilor de secție din spitalele universitare către manageri, prin concurs, și recalibrarea sumelor alocate serviciilor de ambulatoriu versus secțiilor.

Gata cu pensionările la 47 de ani. S-a stabilit termen 2035 pentru majorarea până la 65 de ani

Un alt subiect intens discutat a fost reforma pensiilor magistraților. Liderii coaliției au stabilit o perioadă de tranziție de zece ani pentru atingerea vârstei de pensionare de 65 de ani.

pensii, pensie, pensia, pensionari, pensionar, pensionară
SURSA FOTO: Dreamstime

În prezent, magistrații se pensionează în jurul vârstei de 47 de ani. Ministerul Muncii va întocmi forma finală a proiectului, urmând să solicite avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Tensiuni au existat și în privința ordonanței 109 privind guvernanța corporativă. USR dorește modificarea legislației pentru a facilita schimbarea conducerilor companiilor de stat, în timp ce PSD se opune oricărei modificări.

Pachetul II de măsuri ar putea ajunge în Parlament săptămâna viitoare

Premierul Bolojan intenționează să trimită pachetul doi în Parlament săptămâna viitoare pentru angajarea răspunderii, măsurile vizând printre altele: interzicerea cumulului pensiei cu salariul pentru bugetari, inclusiv medici și profesori, limitarea pensiilor speciale pentru magistrați la maximum 70% din venitul net și creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani, precum și majorări de taxe și sancțiuni pentru proprietăți și amenzi.

PSD a solicitat o nouă ședință de Coaliție marți pentru a aborda măsurile cu impact asupra administrației locale, investițiile din PNRR și programul „Anghel Saligny”.