Vaccinul care a înregistrat o eficiență de 96% în rândul adolescenților! Nu au fost identificate probleme de siguranță
Conform informațiilor obținute în urma unui studiu clinic, Moderna a transmis joi, 6 mai, că vaccinul său anti-COVID este eficient în proporție de 96% în cazul adolescenților cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani.
Vaccinul care a înregistrat o eficiență de 96% în rândul adolescenților!
Studiul respectiv „a arătat o rată de eficacitate de 96% a vaccinului la participanţii (…) care au primit cel puţin o doză”, a afirmat Moderna cu ocazia publicării rezultatelor sale trimestriale”, conform france24.com
Trebuie menționat că, dintre cei 3.235 de participanţi la aceste studii din SUA, două treimi au primit vaccinul, iar o treime au primit un placebo.
Vaccinul a fost bine tolerat
„Analizele au inclus 12 cazuri din a 14-a zi după prima doză”, a precizat compania. Pentru aceste rezultate intermediare, participanţii au fost urmăriţi în medie 35 de zile după administrarea celei de-a doua doze.
Vaccinul „a fost, în general, bine tolerat, fără a fi identificate până acum probleme serioase de siguranţă”, a mai spus compania. Cele mai frecvente efecte secundare au fost durerea la locul injectării, cefalee, oboseală, durerile musculare şi frisoane, similare cu cele observate la adulţi.
De asemenea, Moderna a transmis că „se va afla în discuţii cu autorităţile de reglementare cu privire la o posibilă modificare” a autorizării vaccinului său, pentru moment administrat persoanelor cu vârsta de 18 ani şi peste în ţările în care este autorizat. Vaccinarea anti-COVID a adolescenţilor reprezintă următorul pas în campaniile de vaccinare, necesar în opinia experţilor pentru a stopa epidemia.
Moderna, adăugat la lista vaccinurilor validate
Anterior, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a adăugat în data de 30 aprilie vaccinul anti-COVID de la Moderna la lista în creştere a serurilor validate.
Astfel, acest vaccin „se adaugă la lista în creştere a vaccinurilor validate de OMS pentru o utilizare de urgenţă”, potrivit unui comunicat preluat de sursa menționată.
Amintim că OMS a omologat deja vaccinul de la Pfizer-BioNTech, cele două seruri AstraZeneca fabricate în India şi Coreea de Sud şi cel de la Johnson & Johnson, numit Janssen. Se aşteptă în curând o decizie, după toate probabilităţile săptămâna viitoare, pentru cele două vaccinuri chineze, Sinopharm şi Sinovac.
Sursă foto: Dreamstime
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





