Joi, 20 ianuarie, Parlamentul de la Viena a adoptat noua lege privind obligaţia tuturor adulţilor de a se vaccina împotriva COVID-19. În ciuda nemulțumirii oamenilor, Austria a luat această măsură pentru a face față pandemiei de coronavirus.

Noua lege va intra în vigoare pe 4 februarie 2022.

„Vaccinarea este şansa pentru societatea noastră să atingă o libertate durabilă şi continuă, fără ca virusul să ne limiteze”, a spus cancelarul conservator Karl Nehammer.

Acuzații grave despre obligativitatea vaccinării: „Un proiect care deschide calea totalitarismului în Austria”

Proiectul legislativ a fost anunţat public în noiembrie 2021 pentru a impulsiona campania de vaccinare austriacă. Acesta a fost aprobat cu o largă majoritate, respectiv 137 de voturi pro și 33 contra.

Comparativ cu Verzii (partenerii de coaliţie ai conservatorilor) proiectul legislativ a fost susţinut şi de conducerea partidelor: social-democrat şi liberal, conform AFP.

Extrema dreaptă a fost singura care s-a opus complet, acuzând noua lege că încalcă libertatea individuală.

Herbert Kickl, liderul FPO (Partidul Libertăţii), s-a opus vaccinurilor anti-COVID-19 de la bun început, spunând despre noua lege că este „un proiect care deschide calea totalitarismului în Austria.”

„Nu avem majoritate astăzi în Parlament, dar o avem în exterior”, a adăugat Herbert Kickl.

De asemenea, un număr semnificativ de cetățeni se opun noii legi şi protestează în fiecare weekend.

Amenzi de până la 3.600 de euro pentru cei care refuză vaccinarea anti-COVID-19

Guvernul din Austria a explicat că încălcarea noii legi poate atrage sancțiuni financiare ce pleacă de la 600 de euro şi pot ajunge la 3.600 de euro. Dacă cetățeanul acceptă să se vaccineze în două săptămâni, acesta nu mai este nevoit să plătească amenda.

Joi, în timpul votării, Austria a raportat un număr record de persoane infectate cu Sars-CoV-2, aproape 30.000 de oameni. În prezent, în Austria, aproape 72% din populaţie este vaccinată cu schema completă, însă este un procent mic comparativ cu Franţa sau Spania.

Conform Ministerului Sănătăţii din Austria, mai sunt de convins să se vaccineze un milion şi jumătate de adulţi. Ba mai mult, pentru a convinge oamenii să se imunizeze, a fost anunţată public o loterie cu premii de 500 de euro pentru vaccinaţi.