Pasionat de călătorii în jurul  lumii, Ștefan Marinescu a vizitat, până acum, peste 90 de țări, un vis pe care, în mod sigur, îl are fiecare dintre noi. Și pentru că la modă sunt „concediile sabatice“, un concept foarte popular în ţările din Vest, iată că agențiile de la noi vin cu oferte pentru cei cărora le este teamă să-și construiască vacanța pentru mai multe luni pe cont propriu. „O vacanță pe cont propriu poate fi extrem de avantajoasă pentru unii, dar dezavantajoasă pentru alții. Poate fi mult mai ieftină, dar și mult mai scumpă, în funcție de abilitățile fiecăruia de a găsi oferte bune. Unii preferă flexibilitatea unei călătorii pe cont propriu, alții vor să fie într-un grup mai mare în care își pot face noi prieteni. Regula de aur e să alegi ce simți că ți se potrivește, nu ce îți spun alții că ți s-ar potrivi“, detaliază Ștefan, care este adeptul călătoriilor independente.

Așa că, îți poți stabili un buget minim de până în 10.000 de euro și să călătorești un an prin toată lumea, sau poți pune deoparte circa 30.000 de euro pentru o vacanță de 100 de zile într-un tur prestabilit, cu o agenție de turism. Cel puțin, așa arată calculele turiștilor și ale agențiilor de turism, deopotrivă.

Mai multe culturi în 30 de zile

Mai există și varianta rezervării unei vacanțe de 30 de zile, pentru care bugetul se apropie de 9.000 de euro de persoană. De exemplu, Lidl Tour a lansat la Târgul de Turism, desfășurat recent în București, un circuit de 30 de zile, în 7 ţări şi 13 oraşe, pentru 8.999 euro. Această sumă acoperă, pe l]ngă zboruri şi cazare, asistenţa turistică şi transportul cu autocarul și toate excursiile.

Astfel, într-o singură vacanță, turiștii au acces la culturi și civilizații diverse de pe patru continente, la monumente istorice considerate adevărate minuni ale lumii și peisaje unice de pe glob. În Asia, participanții la tur vor petrece 10 zile, timp în care pot vizita mausoleul Taj Mahal din India, Marele Zid Chinezesc din Beijing – China, sau Parcul Naţional Fuji – Hakone din Tokyo, Japonia. La 6.146 km distanţă de Țara Soarelui Răsare, după un zbor de şase ore cu avionul, urmează un prim popas pe continentul american, pe o  insulă din arhipelagul Hawaii, unde turiștii se pot relaxa timp de șase zile.Circuitul continuă cu un oraş emblematic pentru coasta de Vest a Americii de Nord, şi anume Los Angeles, o destinație cu experiențe turistice unice: turiștii se vor plimba pe Bulevardul Hollywood, unde în trotuar au fost încorporate stele inscripționate cu numele starurilor de renume internațional, vor vizita legendarul Grauman’s Chinese Theatre, sau cel mai mare platou de filmare din lume, Universal Studios. Și experiențele nu se vor opri aici.  

 

„Destinații pentru toate bugetele“

Totuși, care sunt hopurile care apar atunci când ne dorim să facem o călătorie de capul nostru? „Cel mai important și greu pas e plecarea în sine. De multe ori, barierele în calea unui astfel de voiaj nu apar pe traseu, ci acasă, în mintea noastră, când începem să visăm la o călătorie amplă, dar n-avem curajul să mergem mai departe. Există până la urmă destinatții pentru toate bugetele și gusturile. În Asia de Sud-Est poți să te descurci cu câțiva dolari pe zi, iar în Australia, vei avea nevoie de un buget de câteva ori mai mare. Dar și în Australia poți să alegi să călătorești cu cortul, făcând autostopul sau mergând pe biciclet[“, mai spune Ștefan Marinescu.

Cu toate acestea, cum ar arăta o călătorie low-cost în jurul lumii? Motorul de căutare Momondo a făcut o simulare pentru cinci orașe și trei continente parcurse timp de aproximativ o lună de zile. De asemenea, a luat în calcul cum să pleci din București la Londra trecând, totodată, prin Chiang Mai, Kuala Lumpur, Singapore și Los Angeles, cu puțin peste o mie de euro în 2018. Secretul este să fii atent la ofertele care apar tot timpul pe site-urile de profil.

De cealaltă parte, cei care doresc să-și facă economii pentru o vacanță în grup organizat, o pot face în următorii doi ani. De pildă, Aerocenter propune o croazieră în jurul lumii, pentru 43 destinații și 23 de țări, cu plecare din Genova, Italia, în ianuarie 2020. Prețul pentru o singură persoană? 11.919 euro, cu 116 nopți cazare și pensiune completă, printre altele.

Acest articol a fost publicat în numărul 8 al revistei Capital, diponibil la chioşcuri în săptămâna 5 -11 martie 2018