Vacanțele în Bulgaria se scumpesc cu până la 15% în vara 2025
Românii care își planifică vacanța în Bulgaria trebuie să se pregătească pentru tarife ușor mai mari. Conform estimărilor transmise de asociațiile de profil, prețurile vor crește între 10 și 15% față de sezonul precedent. Motivul principal? Inflația generalizată, creșterea costurilor la utilități, salarii și servicii, dar și investițiile făcute de hotelieri în modernizare, în contextul apropierii adoptării monedei euro.
Chiar și în acest context, Bulgaria continuă să fie una dintre cele mai accesibile destinații estivale pentru români, care reprezintă a doua cea mai numeroasă categorie de turiști străini după germani. Cu un litoral întins, servicii all-inclusive apreciate și o infrastructură bine pusă la punct în stațiuni precum Nisipurile de Aur, Albena sau Sunny Beach, Bulgaria își menține atractivitatea.
Trecerea la euro nu va avea impact negativ asupra turiștilor
Un element important care influențează piața turistică din 2025 este apropierea oficială de zona euro. Bulgaria intenționează să adopte moneda europeană începând cu 1 ianuarie 2026, iar autoritățile din turism au început deja pregătirile logistice și operaționale.
„Prețurile vor rămâne aceleași, doar exprimate în euro. Acest lucru va ușura lucrurile pentru vizitatorii străini și va reduce riscul de fraudă la schimbul valutar”, a explicat Stanislav Stoyanov, vicepreședinte al sindicatului hotelierilor din stațiune.
Potrivit lui Pavlin Kosev, președintele Asociației Restauratorilor și Hotelierilor din Varna, tranziția va fi una naturală, fără efecte negative asupra turiștilor.
Cazare pentru toate buzunarele cu prețuri de la 70 la 1.000 de leva pe noapte
În ceea ce privește structura tarifelor, prețurile variază considerabil în funcție de locație, categorie și tipul serviciilor incluse. În hotelurile de 2 sau 3 stele, o noapte de cazare începe de la 70 de leva (aproximativ 35 de euro), în timp ce hotelurile de lux, de 5 stele, cu pachete all-inclusive care includ preparate gourmet, acces la SPA și facilități premium, pot ajunge până la 1.000 de leva pe noapte (circa 500 de euro).
Potrivit operatorilor locali, prețurile camerelor duble în stațiunile de pe litoralul bulgăresc se vor încadra, în medie, între 150 și 300 de leva pe noapte (75–150 euro), în funcție de perioada aleasă și nivelul de confort. Acestea sunt tarifele practicate în iulie și august, perioadele de vârf turistic.

Contracte deja semnate în euro
Mulți dintre touroperatorii bulgari semnează deja contractele în euro, un semnal al maturizării pieței și al pregătirii pentru anul 2026.
„Contractele cu partenerii sunt semnate în avans și se bazează deja pe prețurile în euro. Orice creștere va fi controlată de condițiile pieței”, a declarat Evelina Puleva, un operator turistic.
Această abordare anticipează o tranziție fără șocuri pentru turiști, oferindu-le predictibilitate financiară celor care rezervă din timp.
Plajele rămân accesibile, dar se va înregistra o creștere a prețurilor
Pentru turiștii care preferă vacanțele la malul mării, veștile sunt bune și în ceea ce privește serviciile de plajă. Simeon Tsvetkov, din partea Asociației pentru Dezvoltarea Activităților Maritime, a declarat că „prețurile umbrelelor de plajă nu vor crește brusc, deoarece contractele sunt fixe; am putea asista la o creștere de până la 10%”.
Totuși, în anumite stațiuni de pe litoralul de sud, precum Sozopol sau Primorsko, s-ar putea înregistra o ajustare de până la 10%, în special în zonele unde cererea a crescut în mod semnificativ față de anii trecuți.
Salvamarii vor fi activi până la jumătatea lui septembrie
O altă noutate a sezonului estival 2025 este extinderea serviciului de salvare acvatică. Ministerul Turismului din Bulgaria a anunțat prelungirea prezenței salvamarilor până la 15 septembrie, în paralel cu extinderea programului zilnic de lucru — de la 9:00 la 18:30, față de intervalul obișnuit de până la ora 18:00.
Această măsură vine ca răspuns la temperaturile ridicate din ultimele veri, dar și ca parte a unei strategii mai ample de siguranță pe plajele bulgărești, menită să atragă și mai mulți turiști străini.
Extrasezon vin cu reduceri de până la 50%
Pentru turiștii români care caută vacanțe mai prietenoase cu bugetul, hotelierii bulgari recomandă evitarea lunilor de vârf, iulie și august. În schimb, iunie, începutul lunii septembrie sau chiar prima parte a lui octombrie oferă condiții excelente pentru vacanțe la prețuri mult mai accesibile.
„Reducerile în extrasezon pot ajunge și la 40–50%, fără ca serviciile oferite să sufere modificări semnificative. Apa este caldă, plajele sunt mai libere, iar costurile cu masa, cazarea și divertismentul sunt simțitor mai mici”, spun reprezentanții unei agenții de turism din Dobrich.