Depășirea pe linia continuă, permisă în anumite condiții

Se schimbă Codul Rutier. Legea rutieră din România stabilește reguli stricte în ceea ce privește depășirea vehiculelor pe drumurile publice. Totuși, există situații în care șoferii ar avea nevoie să poată depăși alți participanți la trafic.

Desigur, există condiții specifice care permit depășirea, iar cunoașterea acestora poate fi crucială pentru evitarea încălcării legii.

Conform articolului 120, alineatul 1, litera (i) din Codul Rutier, depășirea este strict interzisă atunci când se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care separă sensurile de mers.

Acest lucru se aplică și în situația în care autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus sau se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere.

Există, de asemenea, indicatoare rutiere specifice care interzic explicit depășirea. Locurile în care această manevră este interzisă includ:

  • zonele din apropierea intersecțiilor
  • trecerilor de pietoni
  • a trecerilor de cale ferată
linie continua
SURSA FOTO: Dreamstime

Excepții de la depășirea continuă

Totuși, legea rutieră prevede câteva excepții importante. Depășirea este permisă în mod explicit pe:

  • pasaje denivelate
  • poduri
  • sub poduri
  • în tuneluri

O altă excepție notabilă este reprezentată de:

  • vehiculele cu tracțiune animală
  • motocicletele fără ataș
  • mopedele
  • bicicletele, care pot fi depășite în aceste locuri, cu condiția ca vizibilitatea asupra drumului să fie asigurată pe o distanță de cel puțin 20 de metri, iar lățimea drumului să fie de cel puțin 7 metri

Cum se face depășirea căruțelor?

În contextul depășirii căruțelor sau tractoarelor agricole, este permisă încălcarea liniei continue, cu condiția să existe vizibilitate și să nu se perturbe circulația vehiculelor care vin din sens opus.

Aceeași regulă se aplică în situația depășirii bicicliștilor sau a mașinilor oprite. În aceste cazuri, șoferii pot trece de aceste vehicule, asigurându-se că respectă condițiile legale pentru o astfel de manevră.

Această modificare, însă, nu este singura. Codul Rutier ar putea fi supus mai multor schimbări. Una dintre ele îi va determina pe șoferi să tragă pe dreapta în momentul în care vor trece autospeciale.

„Conducătorii de vehicule sunt obligați să oprească imediat, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea drumului sau de bordura trotuarului, în sensul de deplasare, la apropierea şi la trecerea autovehiculelor cu regim de circulație prioritară care au în funcțiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare roșie şi sonore, precum şi la trecerea autovehiculelor aparținând serviciului de ambulanță care au în funcțiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare albastră şi sonore”, ar urma să apară în Codul Rutier.