Comisia Europeană (CE) a declanşat azi procedura de deficit excesiv împotriva României, stabilind că deficitul bugetar din 2008, peste nivelul de 3% din PIB, nu poate fi considerat o depăşire excepţională şi nici temporară a pragului acceptat prin Pactul de Stabilitate.

„Având în vedere deficitele bugetare de mai mult de 3% din PIB raportate în 2008, Comisia Europeană a adoptat miercuri, în cadrul componentei corective a Pactului de stabilitate şi creştere, rapoarte pentru Lituania, Malta, Polonia şi România. Ținând seama de contextul economic şi de toţi ceilalţi factori relevanţi, s-a examinat dacă deficitul nu s-a îndepărtat prea mult de valoarea de referinţă şi dacă depăşirea a avut un caracter excepţional sau temporar. Comisia a ajuns la concluzia că în niciunul din cazuri nu a fost respectat criteriul deficitului din tratat”, se arată într-un comunicat al instituţiei europene.

În cazul României, CE notează că deficitul public a ajuns la 5,4% din PIB în anul 2008, cifră care reflectă, în principal, derapări importante ale cheltuielilor curente, în special ale celor cu salariile din sectorul public şi cu prestaţiile sociale.

Verdict CE: „Slabă planificare şi execuţie bugetară”

CE consideră că deficitul public din 2008 reflectă şi previziuni exagerat de optimiste privind veniturile şi, în mai mică măsură, o scădere bruscă a veniturilor colectate în ultimul trimestru al anului 2008, din cauza încetinirii economice.

„România a urmat o politică bugetară prociclică în perioada de creştere explozivă a cererii 2005-2008, deficitul global crescând de la 1,2% în 2005 la 5,4% din PIB în 2008, în pofida creşterii medii reale a PIB-ului de 6,5%. Această evoluţie reflectă în mare măsură slaba planificare şi execuţie bugetară”, potrivit comunicatului CE.

Răspuns la asistenţa financiară acordată României de UE

Comisia menţionează că politica bugetară vizează, începând din 2009, corectarea importantelor dezechilibre interne şi externe, care au fost lăsate să ia amploare în economie.

„Aceasta face parte din programul economic adoptat în aprilie 2009 ca răspuns la asistenţa financiară acordată României de Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi alte instituţii. Conform programului, în 2009 România va limita deficitul la 5,1% din PIB”, se mai arată în comunicat.

Comisia estimează că, în cazul nemodificării politicilor, România va atinge un deficit bugetar de 5,6% din PIB în 2010, pe fondul unei încetiniri economice semnificative.

În luna februarie, CE a iniţiat proceduri de deficit excesiv pentru Franţa, Grecia, Irlanda, Letonia şi Spania.

Potrivit Pactului de stabilitate şi creştere, Comisia are obligaţia de a întocmi un raport ori de câte ori deficitul unui stat membru depăşeşte valoarea de referinţă de 3% din PIB.

21 state vor depăşi plafonul

Procedura de deficit excesiv permite luarea în considerare a situaţiei economice atunci când se fac recomandări referitoare la ritmul corecţiilor.

Conform procedurilor, depăşirea deficitului poate fi sancţionată cu amenzi în cazul statelor din zona euro sau îngheţarea fondurilor structurale pentru ţările din afara uniunii monetare. Oficialii CE au declarat însă, în mai multe rânduri, că statele cu deficit excesiv ar putea beneficia, în contextul crizei, de unele concesii, precum termene limită foarte extinse pentru remedierea indicatorului.

Comisia anticipează că 21 dintre cele 27 de state membre vor depăşi plafonul, din cauza crizei financiare şi recesiunii mondiale.

UPADTE:
„Guvernul va face tot posibilul să evite sancţiunile financiare”

Guvernul va face tot posibilul să evite sancţiunile financiare ale Comisiei Europene pentru deficit excesiv, care se pot ridica la câteva miliarde de euro, şi să limiteze deficitul bugetar în 2009, printr-o politică financiară foarte prudentă şi echilibrată, a declarat premierul Boc.

„Principala consecinţă a dezastrului economic lăsat în 2008 este posibilitatea ca România să piardă fonduri europene şi să fie sancţionată cu miliarde de euro”, a spus Boc, după anunţul CE privind declanşarea procedurii de deficit execesiv.

SURSA: Mediafax
DETALII:
Citeşte şi Deficit bugetar excesiv = pierderea fondurilor de coeziune.


Te-ar putea interesa și: