romano-francez, intr-una din cele mai bune zone de cultura a sfeclei de zahar. Dupa 90 si-a facut singura norocul, tot cu investitori francezi. Opt milioane de dolari au fost investiti in cresterea capacitatii de productie de la 2.000 de tone la 3.500 de tone, in paralel cu restructurarea personalului. Au plecat 200 de oameni in cativa ani, nici unul dat afara. Asadar, directorul fabricii bifeaza Ludusul pe lista putinilor supravietuitori din industrie. „Nu ne sperie Uniunea Europeana, suntem pregatiti pentru momentul adevarului”, spune Ioan Armenean, directorul general al SC Zaharul SA Ludus si presedinte al patronatului industriei de profil. Dupa ce si-au facut toate socotelile, investitorii francezi si managerii romani au ajuns la concluzia ca vor face fata socului chiar si pe cont propriu, asa cum au facut-o in toti acesti ani, ani in care Ministerul Alimentatiei, Agriculturii si Padurilor a lasat de izbeliste strategia. Nu la fel de linistiti sunt cei mai multi dintre directorii celor opt fabrici de zahar din toata tara, ramasite ale unei armate de 33 de intreprinderi, moarte in anii tranzitiei. Pentru ei, Uniunea Europeana este mai degraba lichidatorul afacerilor. Romania nu mai are culturi de materie prima, din 200 de mii de ha in 1990 au ramas 30 de mii. Iar cate au mai ramas nu fac fata cererii putinelor fabrici care mai lucreaza. Asa ca importam din tari europene care altadata cumparau de la noi. Romania nu mai are nici forta de a acoperi cererea interna din productia proprie. Deocamdata nu se simte in preturi, dar o data devenita dependenta exclusiv de importuri, noii stapani ai pietei vor avea tendinta, de altfel normala, de a creste preturile.
Negoceri cu handicap
Mai grav, productia scazuta a ultimilor ani este cea mai proasta carte de vizita cu care Romania se pregateste sa negocieze, in luna februarie, cat zahar va avea voie sa produca dupa aderarea la Uniunea Europeana. Cota se calculeaza in functie de productia ultimilor cinci ani. Romanii consuma anual 500 de mii de tone de zahar, dar produc 60 de mii. Posibil ca aceasta cifra sa ramana batuta in cuie, ceea ce ar insemna ca restul de zahar sa il cumparam de pe piata externa. Posibil insa sa iesim din incurcatura daca, incepand din acest sezon agricol, crestem suprafetele cultivate cu materie prima. Este ceea ce au facut ungurii, cehii si polonezii in momentul in care au aflat regula negocierii cotelor de productie. Crescand suprafetele cultivate, au crescut productia, iar Comisia Europeana nu a avut incotro si a acceptat cote mai mari decat consumul intern al acestor tari. Acesta este scenariul optimist, inca viabil. Scenariul pesimist, dar nu imposibil, arata in felul urmator: mergem la negocieri cu cat avem, acoperim minusul de zahar din importuri si vedem ce se intampla. Importatorii vor prospera, dar castigul pe care ei l-ar putea aduce economiei este puternic devansat de pierderi. Creste deficitul comercial, devreme ce zaharul nu este singurul articol pe care Romania il importa. Intra in faliment mai mult de jumatate din fabricile de zahar, tragand dupa ele si familiile de agricultori care traiesc din vanzarea sfeclei de zahar un calcul estimativ arata ca este vorba despre 300 de mii de persoane. Ramanem fara subventiile generoase pe care Uniunea Europeana le acorda, prin politica agricola, cultivatorilor de sfecla de zahar. Toate acestea nu sunt pierderi inerente aderarii la Uniunea Europeana, ci pierderi cauzate de lipsa de orientare si interes a romanilor care se ocupa de integrare.
Ce aduce falimentul industriei nationale a zaharului
· pierderea a 300 de mii de locuri de munca in industrie si agricultura.
· pierderea subventiilor agricole de la bugetul UE.
· devenim dependenti de un pret mondial speculativ al zaharului, efectul imediat fiind instabilitatea preturilor la consumator.
· distrugerea culturii sfeclei de zahar si a industriei zaharului ar avea un efect semnificativ asupra economiei nationale. Valoarea adaugata din productia de sfecla de zahar este de 365 de milioane de euro, echivalenta unui venit mediu lunar de 120 de euro pentru 235 de mii de romani.
· tarile care devin membre ale Uniunii Europene in 2004 au negociat la sange viitorul industriei nationale a zaharului. Primul si cel mai important pas a fost cresterea productiei de zahar.
· Rationamentul este simplu: devreme ce cota de productie, pe care fiecare tara in parte o negociaza cu Comisia Europeana se calculeaza in functie de productia de zahar a ultimilor cinci ani inainte de aderare, cu cat produci mai mult, cu atat mai mare este cota. Ungaria, Cehia, Polonia si Slovacia au obtinut cote de productie mai mari decat consumul lor propriu.
· Romania incepe negocierea cotelor de productie cu un handicap major. Ultimii cinci ani au fost cei mai slabi din istoria industriei zaharului, incapabila sa acopere macar consumul national.
Consum (tone) Cota (tone)
Ungaria 350.000 401.000
Cehia 350.000 455.000
Slovacia 150.000 209.000
Polonia 1.400.000 1.675.000
Romania 500.000 60.000*
