La final de weekend, în seara zilei de duminică (30 octombrie) au fost aprinse focuri de veghe în peste 100 din localitățile din Harghita și Covasna. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Național Secuiesc (CNS). Acesta a avut scopul de „a reitera solicitarea autonomiei”, a relatat presa maghiară.

Maghiarii afirmă că autonomia teritorială ar putea fi o garanție a securității, păcii și prosperității în Ținutul Secuiesc

La fiecare dintre focurile de veghe care au fost aprinse pe înălțimile din apropierea așezărilor a fost citită proclamația evenimentului. Aceasta a fost semnată tot de Balázs Izsák, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), care este și iniţiatorul şi organizatorul focurilor de veghe.

Mai mult decât atât, autonomia teritorială ar putea fi o garanție a securității, păcii, prosperității în Ținutul Secuiesc. Se afirmă că populația Ținutului Secuiesc cere în continuare autonomia teritorială chiar și după pandemia de Covid-19, se precizează în documentul emis de Consiliul Național Secuiesc.

Mai avem o sarcină în faţa noastră: crearea şi susţinerea sistemului de auto-organizare a poporului secuiesc

CNS a afirmat că comunitatea maghiară din România are o sarcină importantă, și anume cea de a crea și de a susține sistemul de auto-organizare a poporului secuiesc și a cărţii de identitate secuieşti.

„Declarăm din nou: autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc este garanţia păcii, securităţii şi prosperităţii, un cadru legal care garantează egalitatea deplină şi efectivă pentru cetăţenii Ţinutului Secuiesc. Voinţa şi exigenţele noastre nu s-au schimbat în ultimele două decenii.

Am dovedit că, în ciuda obstrucţiei autorităţilor, am reuşit să acţionăm la nivel european în interesul Ţinutului Secuiesc, deschizând un câmp de luptă pe plan internaţional.

Mai avem o sarcină în faţa noastră: crearea şi susţinerea sistemului de auto-organizare a poporului secuiesc, a cărţii de identitate secuieşti. Fie ca această seară să fie un moment în care toţi membrii comunităţii să-şi conştientizeze această sarcină, ea să devină pentru toţi o experienţă personală, o sarcină pe care trebuie să o realizăm împreună în viitor”, se arată în documentul respectiv.

Proclamația a subliniat în mod repetat faptul că oamenii adunați în jurul focurilor de veghe solicită autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc.