Ungurii au dat lovitura! Au preluat o bancă prezentă și în România

Ungurii au dat lovitura! Au preluat o bancă prezentă și în România
Publicat de Bogdan Ungureanu la 17 iulie 2019, 17:38

O importantă bancă comercială, care activează şi pe piaţa din România, a finalizat achiziţia unei alte subsidiare, care deţinea în martie o cotă de piaţă de 11,9%.

OTP Group a finalizat achiziția subsidiarei Societe Generale din Muntenegru, informează grupul bancar din Ungaria. Tranzacţia a fost finalizată prin achiziţionarea a 90,56% din acţiuni. Achiziţia a fost încheiată în data de 16 iulie 2019, în timp ce contractul a fost semnat la 28 februarie 2019.

Cu o cotă de piață de 11,9% la sfârșitul lunii martie 2019, Societe Generale din Muntenegru este a treia bancă din lume pe piața bancară din Muntenegru iar, ca bancă universală, a activat și pe segmentul de Retail și Corporate. Ca urmare a achiziției, OTP Group își va consolida poziția pe piață.

OTP Bank activează şi pe piaţa din România începând cu anul 2004, când a preluat banca locală RoBank.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.