Ungaria va reduce cu zece miliarde de euro rezervele în valută

Ungaria va reduce cu zece miliarde de euro rezervele în valută
Publicat de Valentin Vioreanu la 19 noiembrie 2015, 14:32

Ungaria intenţionează să-şi reducă rezervele în valută cu zece miliarde de euro (10,7 miliarde de dolari) până la sfârşitul lui 2017, de la 32 miliarde de euro la sfârşitul lunii trecute, a declarat, joi, directorul Băncii Centrale, Mihaly Hoffmann, transmit Bloomberg şi Reuters.

 

Rezervele în valută vor rămâne adecvate deoarece nivelul datoriei externe care ajunge la scadenţă este mai scăzut, iar impactul asupra ratingului de credit al ţării ar putea fi pozitiv, a explicat Hoffmann.

Joi, forintul s-a apreciat la 309,85 pentru un euro.

'La prima vedere, declinul rezervelor ar putea fi perceput ca înfricoşător. Dar vestea bună este că datoria noastră externă pe termen scurt, care e deja la un nivel redus, ar urma să scadă în următorii doi ani. Prin urmare, este asigurat un nivel adecvat al rezervelor în valută', a afirmat oficialul Băncii Centrale a Ungariei.

Ungaria este cea mai îndatorată ţară din Europa Centrală şi nu a emis obligaţiuni în valută anul acesta. Autorităţile au rostogolit datoria scadentă din emiterile denominate în forinţi pentru a-şi reduce vulnerabilitatea la şocurile externe. Guvernul nu exclude emiterea de obligaţiuni în valută anul viitor.

Pentru majorarea veniturilor la buget, Executivul de la Budapesta a introdus în timpul crizei financiare o serie taxe care afectează companiile active în diverse sectoare ale economiei. Taxa specială pe bănci, introdusă în 2010 în Ungaria, este cea mai ridicată din Europa.

Grupul OTP este cea mai mare bancă comercială din Ungaria, urmat de diviziile ungare ale băncilor austriece Raiffeisen şi Erste, băncii belgiene KBC şi băncilor italiene Unicredit şi Intesa Sanpaolo. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.