Ungaria se pregătește pentru o TVA record în UE: 27%

Ungaria se pregătește pentru o TVA record în UE: 27%
Publicat de CAPITAL la 23 noiembrie 2011, 18:26

Parlamentul ungar a adoptat legea privind impozitele pentru 2012, care prevede creşterea TVA la 27%. Taxa pe valoarea adăugată (TVA), care era până acum de 25%, devine astfel cea mai mare din Uniunea Europeană (UE).

Legea, care prevede de asemenea creşteri de impozite pentru microîntreprinderi, a fost adoptată cu 232 de voturi pentru, în timp de 72 de deputaţi au votat împotrivă. Fidesz, partidul premierului conservator Viktor Orban, deţine o majoritate de două treimi în Parlament.

Adoptarea acestui act legislativ intervine într-un context economic tensionat în Ungaria, care a fost nevoită să solicite asistenţa Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Comisiei Europene, din cauza dificultăţilor întâmpinate în a găsi finanţare pe pieţe. Ţara central-europeană şi-a pierdut credibilitatea după o serie de măsuri luate de guvern vizând reducerea deficitului, cum au fost naţionalizarea fondurilor de pensii şi majorarea drastică a impozitelor percepute băncilor sau companiilor din anumite sectoare, îndeosebi telecomunicaţii. Nu a fost lansată însă nicio reformă de fond, ceea ce preocupă mai ales agenţiile de rating.

Comisia Europeană a confirmat luni primirea din partea Ungariei a unei cereri pentru o posibilă asistenţă financiară de tip preventiv, o solicitare similară fiind adresată Fondului Monetar Internaţional. În urmă cu 3 ani, Ungaria a devenit prima ţară din Uniunea Europeană care a beneficiat de asistenţă financiară mixtă de la UE, FMI şi Banca Mondială, Budapesta beneficiind în total de 20 de miliarde de euro.

Bugetul Ungariei pe 2012, care prevede un deficit de 2,8% din PIB, urmează să fie adoptat la începutul săptămânii viitoare.
Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.