Antonel Tănase, secretarul general al Guvernului, alături de Cătălin Niţu, preşedintele Directoratului CNTEE Transelectrica, şi de Marius Viorel Stanciu, membru al Directoratului, a efectuat vineri o vizită de lucru pentru analizarea stadiului lucrării de retehnologizare a Staţiei 400/110/20 kV Domneşti, conform unui comunicat al Transelectrica.

O investiţie totală de circa 25 de milioane de euro

Proiectul de retehnologizare a Staţiei 400/110/20kV Domneşti presupune o investiţie totală de circa 25 de milioane de euro realizată din fonduri proprii ale Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA şi se află într-o fază avansată de realizare.

„Investiţia din Staţia Domneşti este una foarte complexă şi implică retehnologizarea la toate nivelurile de tensiune, ceea ce va avea ca rezultat aducerea staţiei la un nivel de siguranţă şi fiabilitate corespunzător importanţei zonei deservite. În vara anului trecut, a fost pusă în funcţiune staţia GIS (Gas-Insulated Switchgear) 400 kV, iar în această etapă se efectuează teste pentru staţia GIS 110 kV, transformatorul de putere 250 MVA, 400/110 kV, bobina de compensare, transformatorul T4 40 MVA, 110/20 kV şi la instalaţiile de servicii interne şi comandă-control-protecţie aferente.

Echipele executantului lucrează deja la conectarea liniilor de 110 kV. Apreciem că gradul de realizare a lucrării de retehnologizare se apropie în această etapă de 80%. Conform estimărilor noastre, proiectul va fi finalizat în primul semestrul al anului următor”, a subliniat Niţu.

Conform celor spuse de către Antonel Tănase, consolidarea reţelei de transport al energiei electrice din jurul Capitalei reprezintă o preocupare majoră a Guvernului României, în contextul asigurării continuităţii în alimentare cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a unui mediu favorabil dezvoltării economice a zonei metropolitane.

„Acesta este unul dintre cele mai importante obiective de investiţii derulate de CNTEE Transelectrica SA, societate la care Secretariatul General al Guvernului, în numele statului român, administrează pachetul majoritar de acţiuni”, a transmis acesta.

Întărirea infrastructurii de transport al energiei electrice

Obiectivul de investiţii face parte din amplul proces derulat de companie pentru întărirea infrastructurii de transport al energiei electrice din zona Bucureştiului, în contextul în care judeţul Ilfov, împreună cu Capitala, reprezintă cea mai concentrată zonă de consum de energie electrică din ţară, respectiv circa 15% din totalul consumului la nivel naţional.

„Bucureştiul are nevoie de siguranţă în alimentarea cu energie electrică şi numai investiţiile consistente în infrastructura energetică de transport pot garanta realizarea acestui lucru. În ultimele luni, am urmărit evoluţia acestui proiect, nu doar pentru că este una dintre puţinele investiţii de mare anvergură care se realizează în reţeaua electrică de transport din zona Capitalei din ultimii ani, ci mai ales pentru că este o investiţie în viitorul României. Sunt mândru că Transelectrica aduce staţia Domneşti la un nivel superior în ceea ce priveşte tehnologia şi echipamentele specifice. Am convingerea că acest progres tehnologic va îmbunătăţi calitatea serviciilor Transelectrica şi, mai ales, va încuraja dezvoltarea sectorului economic aferent zonelor limitrofe Capitalei”, a transmis secretarul general al Guvernului.

Staţia Electrică de Transformare 400/110/20kV Domneşti este unul din cele trei noduri importante ale Sistemului Energetic Naţional (SEN) în ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică a reţelei de distribuţie, respectiv a consumatorilor din întreaga Capitală, alături de Staţia Electrică 400/220/110/10 kV Bucureşti Sud şi de Staţia Electrică 220/110/10 kV Fundeni.

Staţia reprezintă unul din punctele de injecţie în reţeaua de distribuţie a Capitalei şi un nod de tranzit al puterii între zonele Oltenia, Muntenia şi Transilvania Sud, iar staţia de 110 kV reprezintă atât un nod de racordare şi evacuare a puterii produse în CET Bucureşti Sud, cât şi unul de alimentare a unei părţi importante a consumului municipiului Bucureşti.