Un pol de aur costă peste 10.000 de euro

De obicei, valoarea banilor scade în timp, însă dacă sunt bani de colecţie, valoarea acestora creşte treptat. Pentru a ajunge la o cotaţie maximă, banii trebuie să îndeplinească anumite criterii şi, în primul rând, să circule pe pieţele internaţionale.

„O monedă trebuie să fie ca o bijuterie“, spune unul dintre cei aproximativ 10.000 de colecţionari români. Dacă banii din primele emisiuni monetare ale unei ţări sunt astfel trataţi, chiar dacă sunt mone

De obicei, valoarea banilor scade în timp, însă dacă sunt bani de colecţie, valoarea acestora creşte treptat. Pentru a ajunge la o cotaţie maximă, banii trebuie să îndeplinească anumite criterii şi, în primul rând, să circule pe pieţele internaţionale.

„O monedă trebuie să fie ca o bijuterie“, spune unul dintre cei aproximativ 10.000 de colecţionari români. Dacă banii din primele emisiuni monetare ale unei ţări sunt astfel trataţi, chiar dacă sunt monede puse în circulaţie, valoarea lor poate să crească în timp de 11 sau chiar 12 ori. Colecţionarea banilor poate fi privită şi ca afacere, chiar dacă piaţa autohtonă este încă slab dezvoltată, iar emisiunile numismatice ale României ajung destul de rar să fie licitate pe pieţele internaţionale. Şi nu vorbim aici doar de banii foarte vechi, de pe vremea dacilor şi a romanilor. După 1990, Banca Naţională a României şi-a luat bunul obicei de a realiza anual câteva emisiuni numismatice din metale preţioase (aur, argint). Surpriza cea mare apare în momentul în care se constată că banii emişi în urmă cu cinci-şase ani ajung să valoreze 1.000 de euro sau chiar mai mult. Celebră în acest sens a fost moneda scoasă de BNR cu ocazia vizitei Papei Paul al II-lea la Bucureşti, în 1999, cu o valoare nominală de 1.000 de lei (cea din aur). Preţul de tranzacţionare al acesteia pe piaţă la ora actuală este de peste 3.000 de euro, în condiţiile în care a fost cumpărată cu aproximativ 500 de dolari. Creşterea este, practic, de aproape 500%. Nu aceeaşi situaţie fericită o au toate monedele. Vaticanul a solicitat 1.000 de seturi de monede de la BNR, pe care le-a vândut în nume propiu. În acest fel, pentru această monedă a fost creată o piaţă internaţională, ceea ce a dus la creşterea cotaţiilor. Cea mai scumpă monedă românească este cea de 20 de lei, un pol de aur în „graiul vremii“, emis de Carol I şi care s-a vândut cu peste 10.000 de euro bucata.

Celelalte emisiuni ale băncii centrale înregistrează totuşi creşteri constante. Colecţionarii explică faptul că, după primul an de existenţă, valoarea unei monede creşte în medie cu 15%-20%. După al doilea an „de viaţă“, valoarea acestora mai înregistrează o creştere de 15%-20%, urmând ca după al treilea an, valoarea monedei să fie cu circa 75% mai mare decât în momentul iniţial. Afacerea cu bani nu se demonetizează astfel niciodată. Din punct de vedere investiţional, colecţia numismatică pare să fie una dintre cele mai sigure forme de plasament, chiar dacă piaţa falsurilor poate antrena, uneori, devalorizări de moment ale anumitor monede, iar randamentele nu au aceeaşi prescripţie fixă precum dobânda bancară. 

Câteva repere numismatice