Un nou scandal este pe cale să înceapă! Tensiuni între români și maghiari

Un nou scandal este pe cale să înceapă! Tensiuni între români și maghiari
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 23 august 2019, 23:39

Un imens scandal este pe cale să înceapă. Sunt tensiuni extrem de mari între români și maghiari. Tonul a fost dat chiar de către un celebru primar.

Scandal total între români și maghiari. Edilul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a anunţat că va demara procedurile pentru renaţionalizarea clădirii liceului romano-catolic din localitate, care se află acum în proprietatea Bisericii, transmite MTI.

Edilul-şef a declarant că va întreprinde toate demersurile legale, pentru ca imobilul să revină în proprietatea municipalităţii.

Episcopia Romano-Catolică de Alba Iulia a redobândit, prin Fundaţia Statusul Romano-Catolic din Transilvania, în 2004 clădirea naţionalizată în timpul comunismului, imobil în care momentan îşi desfăşoară activitatea două instituţii de învăţământ: Liceul Unirea şi Liceului Teologic Romano-Catolic “II. Rákóczi Ferenc”.

Primarul acuză Biserica de încălcarea contractului de închiriere şi de faptul că, la începutul fiecărui an şcolar, şantajează administraţia locală.

László Holló, preşedintele curatoriului Fundaţiei Statusul Romano-Catolic din Transilvania a explicat pentru agenţia ungară de presă MTI cp Biserica a denunţat, încă din 2017, în mod unilateral contractul de închiriere, având în vedere că primăria a încălcat trei articole, care atrag după sine încetarea contractului. Acesta a amintit că primarul nu a acceptat decizia.

Holló a mai precizat că anul trecut Inspectoratul de Stat în Construcţii a făcut verificări în clădirea principală, în care funcţionează unitatea de învăţământ românească, şi a stabilit că imobilul nu este sigur, motiv pentru care fundaţia a comunicat: nu îşi asumă răspunderea pentru integritatea fizică a elevilor şi cadrelor didactice şi a solicitat primăriei asigurarea unui spaţiu corespunzător.

După acestea, primăria a demarat în luna iulie lucrări de reparaţii în clădire, pentru care nu a cerut, în calitate de chiriaş, acordul Bisericii, motiv pentru catolicii au depus o plângere penală împotriva primăriei şi au cerut şi în instanţă desfacerea contractului de închiriere.

Primarul Dorin Florea a făcut declaraţiile referitoare la clădirea liceului catolic după o dezbatere aprinsă în Consiliu Local despre rectificarea bugetară, pe care majoritatea maghiară a votat-o după ce, susţine edilul-şef, a tăiat o serie de cheltuieli de la capitolul reparaţii la clădirile şcolilor, colectarea gunoiului urban şi alte servicii importante.

 

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.