Să strângem rândurile în jurul CEC! Ultimul bastion bancar de stat. Să-l conducem noi, într-un Consiliu de Administraţie de uniune naţională! Un pensionar, un sindicalist, un patron, doi din societatea civilă şi trei finanţişti. Să ni-l vindem nouă! Am dat un leu pentru Ateneu, mai dăm cinci euro fiecare şi CEC rămâne al românilor, privatizat într-o uriaşă cuponiadă.
Autorii moţiunii „Opriţi privatizarea CEC“ au şi argumente din alt registru decât „Nu ne vindem ţara!“. CEC trebuie să asigure servicii bancare pentru absorbţia fondurilor UE şi dezvoltare rurală. Poate doar la stat. De ce nu ar folosi şi un patron privat oportunitatea, dacă piaţa cere astfel de credite? Ar face-o, pentru profit, dar la dobânzi şi comisioane inaccesibile ţăranului şi micului întreprinzător, arată apărătorii spiritului bancar naţional de stat. Nu ne lămuresc însă de când băncile fac protecţie socială şi dau subvenţii. Nici nu spun că pentru aşa ceva statul are alte instrumente, pentru care plătim taxe. Ori că produsele bancare nu sunt bunuri publice, de care să beneficiem toţi, solidar, indiferent de cât plătim fiecare.
Creditele nu sunt nici servicii de apărare, nici de justiţie, încât să nu ne putem lipsi de furnizorul stat.
După raţionamentul oponenţilor privatizării, CEC trebuia să fie deja spaima competitorilor privaţi. Nemânat de pofta profitului uriaş, ar fi fost asaltat de clienţii jecmăniţi la celelalte bănci. În realitate, fără investiţii şi servicii în pas cu piaţa, a pierdut constant cotă de piaţă. Că statul e cel mai prost administrator a devenit clişeu. Cine crede altfel, închipuindu-şi statul o entitate abstractă, un bun părinte nedeterminat, se înşală. La CEC, ca peste tot, autoritatea sa se exercită prin oameni obişnuiţi, cu priorităţi individuale diferite de cele pentru urmărirea cărora au fost angajaţi. Mai important e scaunul propriu, al prietenilor şi rudelor. Aici, competenţa se transmite genetic, familii întregi lucrând sub supravegherea unchiului ajuns director.
Mai grav, priorităţile individuale ale angajaţilor statului pot implica instituţii în fraude gen FNI, iar priorităţile de moment ale politicienilor ajunşi la putere le pot dirija banii către pomeni electorale. Că astfel de grozăvii nu s-au mai întâmplat de curând la CEC nu înseamnă că putem uita trecutul sau că viitorul nu rezervă surprize.
