”Este cert că voi convoca referendum pe 26 mai fiindcă aşa nu se mai poate. PSD continuă asaltul la adresa justiţiei de când a preluat guvernarea. Vor să dea OUG prin care să modifice Codurile penale. Golăneala PSD de astăzi a depăşit orice limită. Ordonanțele de urgență și-au pierdut menirea inițială. Este un instrument folosit în exces. Diletantismul și incompetența caracterizează modul în care guvernează PSD-ul. Avem premisele unui dezastru pentru România. Este complet nejustificată urgența pe care Guvernul o dă acestor ordonanțe.”, a declarat Iohannis.

Vezi și: Anunț fără precedent! Tudor Chirilă poate ajunge la închisoare

De asemenea, președintele susține că membrii din PSD trebuie să înceteze cu atacurile la adresa justiției și să înțeleagă că justiția nu se face după bunul lor plac.

„PSD-isti trebuie să înceteze atacurile la adresa justiţiei. Trebuie să înţeleagă că justiţia nu este la bunul lor plac. Sunt nişte principii simple în orice stat de drept, valori pentru care oamenii au ieşit în stradă. PSD încearcă să ignore aceste adevăruri, dar le dau o veste: nu o mai pot face. Cetăţenii au dreptul să decidă dacă vor sau nu să lase corupţia să devină politică de stat. Este atributul meu ca preşedinte să cer poporului să-și exprime voinţa cu privire la probelemele de interes național. Este ilegitimă emiterea unei OUG înainte ca voinţa cetăţenilor să fie exprimată la referendum.”, precizează Klaus Iohannis.

Citește și: A murit Zina Dumitrescu! Puțini știu povestea de viață a celebrei creatoare de modă

Klaus Iohannis este de părere că justiția este o temă de interes național și susține că intră în atribuțiile lui de președinte să ceară poporului să se exprime prin referendum.

”Sunt niște principii simple în orice stat de drept, oamenii au ieșit în stradă și în decembrie 1989 și în ultimii 2 ani. Justiția este o temă de interes național. Este atributul meu ca președinte să cer poporului să se exprime prin referendum pe 26 mai. Atrag atenția că este ilegitimă emiterea unei OUG înainte ca voința unor cetățeni să fie exprimată la referendum. De ce vă este frică de referendum domnilor PSD-iști? De ce, în loc să încurajaţi oamenii să meargă a vot, anunţaţi că faceţi secţii separate de vot pentru europarlamentare şi pentru referendum? Încetați să guvernați doar pentru interesul vostru și întoarceți-vă către români!”, a spus Klaus Iohannis.