UE ia în calcul relaxarea regulilor privind inteligenţa artificială

Inițiativa face parte dintr-un efort mai amplu al Comisiei Europene de a simplifica reglementările adoptate în ultimii doi ani, ca răspuns la presiunile tot mai mari venite din partea industriei și a guvernului american. Documentul, intitulat „Digital Omnibus”, urmează să fie prezentat de comisarul european pentru tehnologie, Henna Virkkunen, pe 19 noiembrie.

Conform proiectului, Comisia propune „măsuri de simplificare țintite”, menite să asigure o aplicare mai proporțională și eficientă a regulilor privind inteligența artificială.

Printre modificările propuse se numără excluderea de la obligativitatea înregistrării în baza de date europeană pentru sistemele AI considerate „cu risc ridicat”, dacă acestea sunt utilizate doar pentru sarcini limitate sau procedurale.

De asemenea, se introduce o perioadă de grație de un an, timp în care autoritățile nu vor putea aplica sancțiuni decât începând cu 2 august 2027.

O altă prevedere amânată vizează etichetarea obligatorie a conținutului generat de AI, măsură destinată combaterii deepfake-urilor și a dezinformării. Aceasta ar urma să fie aplicată treptat, în cadrul unei perioade de tranziție.

Decizia intervine după ce executivul european a mai relaxat recent o serie de norme de mediu, ca urmare a reacțiilor negative venite din partea mediului de afaceri și a administrației americane.

Dacă modificările vor fi adoptate, ele ar putea reprezenta o victorie pentru Big Tech, care a criticat frecvent complexitatea și costurile de conformare impuse de AI Act – primul cadru legislativ major din lume dedicat reglementării inteligenței artificiale.

Sam Altman: OpenAI va obţine venituri anuale de peste 20 de miliarde de dolari în 2025

Directorul general al OpenAI, Sam Altman, a declarat joi că startupul de inteligență artificială se îndreaptă spre un ritm anualizat de venituri de peste 20 de miliarde de dolari în acest an. Altman a mai precizat că expansiunea rapidă a companiei ar putea genera „sute de miliarde” de dolari până la sfârșitul deceniului, potrivit CNBC.

”Construim infrastructura pentru o economie viitoare alimentată de AI, iar acest moment este esenţial pentru a scala tehnologia la nivel global. Proiectele de infrastructură masive durează ani de zile, aşa că trebuie să începem acum.”, a scris Altman pe platforma X.

În ultimele luni, OpenAI a încheiat acorduri de infrastructură în valoare totală de aproximativ 1,4 trilioane de dolari, destinate finanțării construcției unor centre de date de mare capacitate. Dimensiunea investiției a ridicat însă întrebări legate de sursele de finanțare și de sustenabilitatea modelului economic al companiei, care, deși este evaluată la 500 de miliarde de dolari, nu este încă profitabilă.

În septembrie, directoarea financiară Sarah Friar estimase pentru 2025 venituri de circa 13 miliarde de dolari, dar noile contracte și extinderea globală a serviciilor bazate pe ChatGPT au majorat semnificativ aceste proiecții.

Friar a atras atenția administrației Trump după ce a declarat că OpenAI își propune să creeze un ecosistem de parteneriate între bănci, fonduri de investiții și instituții federale, menit să sprijine finanțarea infrastructurii tehnologice. Ulterior, ea a precizat că firma nu caută o garanție guvernamentală pentru proiectele sale.

”Am folosit termenul de ‘backstop’ şi am creat confuzie. Voiam să spun că puterea tehnologică americană va veni din colaborarea dintre sectorul privat şi guvern pentru dezvoltarea capacităţilor industriale.”, a explicat Friar pe LinkedIn.

David Sacks: „Nu va exista bailout federal pentru AI”

David Sacks, responsabil pentru domeniul inteligenței artificiale și criptomonede în administrația Trump, a declarat joi că „nu va exista niciun bailout federal pentru AI”, adăugând că, în cazul în care o companie de top din sector eșuează, alta îi va lua locul.

Sam Altman, CEO-ul OpenAI, a reiterat că firma „nu are și nu dorește garanții guvernamentale pentru centrele sale de date”, subliniind responsabilitatea proprie: „dacă vom greși, responsabilitatea ne aparține”.

”Este un pariu asumat. Avem încredere în direcţia noastră, dar dacă ne înşelăm, piaţa, nu contribuabilii, va decide consecinţele”, a spus Altman.