UE amenință SUA cu tarife vamale suplimentare. Sunt vizate produse de 100 de miliarde de euro

UE amenință SUA cu tarife vamale suplimentare. Sunt vizate produse de 100 de miliarde de euro

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 6 mai 2025, 23:24

Uniunea Europeană analizează impunerea unor tarife vamale suplimentare pentru produse americane în valoare de aproximativ 100 de miliarde de euro, în cazul în care negocierile comerciale aflate în desfășurare cu SUA nu conduc la un rezultat satisfăcător. Măsura vine ca răspuns la politicile protecționiste reintroduse de administrația Trump.

Uniunea Europeană pregătește contraofensiva comercială: tarife pentru bunuri americane de până la 100 de miliarde euro

Uniunea Europeană se pregătește să reacționeze dur la noile politici comerciale impuse de administrația președintelui american Donald Trump.

Potrivit unor surse citate de Bloomberg, Comisia Europeană ia în calcul introducerea unor tarife suplimentare pentru produse americane în valoare de până la 100 de miliarde de euro, dacă actualele negocieri nu oferă garanții privind reducerea obstacolelor comerciale.

Informațiile ar urma să fie transmise oficial către statele membre începând de miercuri, iar consultările interne vor dura aproximativ o lună. Lista produselor vizate de noile taxe vamale este încă în lucru și ar putea suferi modificări în funcție de evoluția negocierilor.

Tarifele americane creează tensiuni majore în relațiile transatlantice

Conform Bloomberg, Uniunea Europeană va prezenta în această săptămână un set de propuneri oficiale către Washington, care include reducerea barierelor comerciale și non-tarifare, precum și stimularea investițiilor pe teritoriul SUA.

Deși discuțiile oficiale au fost lansate luna trecută, progresele sunt minime, iar Bruxelles-ul estimează că tarifele impuse de SUA vor continua să se extindă.

Trump a reintrodus o serie de tarife de 25% la importurile de oțel, aluminiu, dar și la autoturisme, componente auto și alte categorii sensibile precum produse farmaceutice, semiconductori și resurse strategice. Acestea pot afecta bunuri europene în valoare totală estimată la 549 miliarde de euro.

Donald Trump
SURSĂ FOTO: X

Măsuri retaliatorii și scenarii de escaladare

Noua listă de contramăsuri pregătită de Uniunea Europeană se va adăuga celor 21 de miliarde de euro deja vizate de tarife europene începând cu 2018, în replică la primul val de măsuri impuse de administrația Trump. Comisia Europeană a acceptat recent amânarea implementării unor noi sancțiuni, pentru o perioadă de 90 de zile, după ce SUA au redus temporar tarifele pentru anumite produse europene.

Cu toate acestea, oficialii europeni subliniază că „toate opțiunile sunt pe masă”. În afara tarifelor, Uniunea Europeană ar putea lua în considerare măsuri asupra serviciilor sau chiar restricții privind exporturile către SUA, ceea ce ar marca o nouă etapă în conflictul comercial.

O escaladare a conflictului ar putea afecta comerțul global și ar pune presiuni suplimentare pe lanțurile de aprovizionare deja tensionate de conflicte geopolitice și instabilitate economică.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.