Ucraina califică viitoarea președinție rusă a Consiliului de Securitate al ONU drept „o glumă proastă”

Ucraina califică viitoarea președinție rusă a Consiliului de Securitate al ONU drept „o glumă proastă”

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 30 martie 2023, 20:32

Serghei Lavrov va prezida o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU în luna aprilie, atunci când Rusia va prelua președinția rotativă. Kievul a calificat viitoarea președinție rusă a ONU drept „o glumă proastă”.

Serghei Lavrov va prezida o reuniune a ONU

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, va prezida la New York o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU în aprilie, lună în care Rusia va deţine preşedinţia rotativă a organului executiv al Naţiunilor Unite, relatează AFP.

„Un alt eveniment-cheie al preşedinţiei ruse va fi dezbaterea publică de înalt nivel a Consiliului (de Securitate) despre ‘Un multilateralism eficient prin apărarea principiilor Cartei Naţiunilor Unite’. Această reuniune va fi prezidată de ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov”, a declarat presei purtătoarea sa de cuvânt, Maria Zaharova.

Ea a precizat că Lavrov intenţionează de asemenea să prezideze o sesiune de dezbatere despre Orientul Mijlociu la 25 aprilie.

Rusia preia conducerea ONU în aprilie

Rusia urmează să preia conducerea organului executiv al Naţiunilor Unite începând de sâmbătă, pentru întreaga lună aprilie, urmându-i Mozambicului.

La ONU, Rusia spune că se confruntă cu „Occidentul colectiv”, care a ostracizat-o de naţiunile lumii de la lansarea ofensivei sale militare din Ucraina, în februarie 2022.

Ultima vizită a lui Lavrov la Naţiunile Unite la New York datează din septembrie anul trecut, în timpul Adunării Generale.

Ucraina califică președinția rusă drept „o glumă proastă”

În acest context, Ucraina a calificat viitoarea preşedinţie rusă a Consiliului de Securitate al ONU – începând de sâmbătă şi pentru o lună – drept „o glumă proastă”.

„Preşedinţia rusă a Consiliului de Securitate al ONU la 1 aprilie este o glumă proastă. Rusia i-a uzurpat sediul; ea duce un război colonial; preşedintele său este un criminal de război căutat de Tribunalul Penal Internaţional pentru răpire de copii”, a denunţat pe Twitter şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba.

Rusia urmează să preia sâmbătă, 1 aprilie, preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU. Pe fondul războiului din Ucraina, s-a pus problema cum ar putea Rusia să supravegheze un organism menit să menţină pacea şi securitatea internaţională.

Consiliul de Securitate al ONU are 15 membri (ţări), iar fiecare membru are un vot. În conformitate cu Carta Naţiunilor Unite, toate statele membre sunt obligate să respecte deciziile Consiliului. Fiecare membru este pe rând preşedinte şi se face o rotaţie în fiecare lună.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.