Ucraina a interzis toate zborurile către 3 mari oraşe din estul separatist
Ucraina a interzis toate zborurile cu destinaţiile Dnipropetrovsk, Harkov (est) şi Zaporijjia (sud), trei mari oraşe situate în apropierea frontului din estul separatist prorus, a anunţat sâmbătă şeful Serviciului de transport aerian, Denis Antoniuk, relatează AFP.
Denis Antoniuk a explicat că această decizie, ce a intrat în vigoare sâmbătă, a fost luată 'din motive de securitate', fără a face alte precizări. 'Nu ştim cât timp va dura această interdicţie', a adăugat el.
Oraşele vizate de această decizie, importante centre industriale ale ţării, sunt capitale a trei regiuni cu acelaşi nume, situate la graniţa cu Doneţk şi Lugansk, care se confruntă cu o insurecţie prorusă. Legăturile aeriene cu aceste două regiuni sunt întrerupte de mai multe luni.
Aeroportul din Lugansk a fost distrus complet, iar cel din Doneţk este teatrul unor lupte între forţele ucrainene şi rebelii proruşi.
AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





