Considerată încă de la apariție drept cea mai gravă variantă a Covid-19, Delta părea că a slăbit din intensitate. Dar, în Australia, în Noul Wales de Sud, la începutul lunii ianuarie, când valul Omicron era responsabil pentru 90% din cazurile de Covid-19, 62% din oamenii ajunși la terapie intensivă, erau infectați cu Delta, relatează Stuff.co.

Deși varianta Omicron are unele avantaje, Delta continuă să se răspândească în Noua Zeelandă. Cele mai recente date arată că varianta Delta a reprezentat 5 până la 10% din cazurile secvențiate în ultimele patru săptămâni și o medie de aproximativ 7% în ultimele două săptămâni.

Medicul Joep de Ligt, expert în bioinformatică și genomică, a spus că rata cazurilor Delta secvențiate, în comparație cu Omicron, a fluctuat ușor, chiar dacă numărul cazurilor de infectare cu Omicron a explodat în ultima săptămână.

Rata de spitalizare a infecțiilor cu Omicron rămâne scăzută

De la începutul anului și până pe 14 februarie, un total de 1315 cazuri Omicron au fost secvențiate, adică aproximativ 10% din cazurile totale.

Dar rate mai mari de reproducere a variantei Delta au apărut în Wellington și Dunedin, unde Omicron încă nu a preluat controlul.

„Să presupunem că secvenționăm 10% pentru o anumită regiune. Delta este sub acel 10%, așa că s-ar putea să nu o găsim, dar asta nu înseamnă că nu se răspândește”, spune Joep de Ligt

Va fi dezastru cu Delta și Omicron în același timp

Natalie Netzler, cercetător la Departamentul de Medicină Moleculară și Patologie de la Universitatea din Auckland, a declarat că răspândirea variantei Delta nu este surprinzătoare, având în vedere că niciun lockdown din 2021 nu a reușit să o elimine.

„Omicron o va depăși, iar spitalele ar putea fi copleșite de Omicron. Și cu Delta încă aici, nu vom putea oferi cea mai bună îngrijire oamenilor”, avertizează ea.

Netzler crede că există un risc minim ca cineva care s-a infectat cu Omicron să se infecteze și cu Delta în același timp, dar o astfel de situație nu poate fi ignorată.

„Din acest motiv, vaccinarea cu doza booster rămâne esențială. Nimeni nu vrea să fie acel ghinionist care se infectează cu ambele variante în același timp”, a adăugat ea.

Luna trecută, în Cipru s-a descoperit o tulpină de coronavirus care combină variantele Delta şi Omicron. Leondios Kostrikis, profesor de ştiinţe biologice la Universitatea din Cipru, a numit tulpina ”Deltacron”, din cauza semnăturilor genetice asemănătoare cu omicron în cadrul genomului Delta.