27 aprilie 2021: Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, anunță lockdown total în Turcia începând cu 29 aprilie, ziua în care aveam programată plecarea la Istanbul. După acest anunț au urmat o multitudine de telefoane și emailuri către hotel, compania aeriană, Ambasada României în Turcia și Consulatul României la Istanbul, pentru afla informații cu privire la situația actuală din Turcia. Țin să menționez că această vacanță a fost inițial programată pentru aprilie-mai 2020, dar situația pandemică de atunci ne-a cam stricat planurile tuturor.

După ce m-am lămurit și am aflat că restricțiile de pe teritoriul Turciei nu se aplică pentru turiști, mi-am făcut curaj și am plecat în vacanța mult așteptată. E bine de știut că pentru a intra în Turcia ai nevoie de un test PCR negativ, efectuat cu maxim 72 de ore înaintea îmbarcării. Totodată, trebuie să completezi un formular online pentru a obține codul HES, un cod ce dovedește că te afli pe teritoriul Turciei în scop turistic.

De asemenea, Turcia este pe lista țărilor galbene, cu risc ridicat de infectare, ceea ce înseamnă că la întoarcerea în țară trebuie efectuată carantina de 14 zile. Deoarece aveam ambele doze de vaccin, știam că la întoarcere voi fi exceptată de la această măsură.

Experiența Marelui Bazar

Odată ajunși în Istanbul, am fost informați de la hotel că începând din acea seară, toate magazinele vor fi închise, incluzând Marele Bazar. Asta însemna că mai aveam doar câteva ore pentru a vizita Marele Bazar și a face cumpărături. Din fericire, hotelul nostru era aproape de toate obiectivele turistice importante, inclusiv Marele Bazar. Am luat-o la pas până acolo și am făcut cumpărături pe repede înainte, ceea ce nu recomand să faceți. Din cauză că eram presați de timp, nu am mai fost atenți la toate produsele, nu am negociat și probabil am ajuns să cumpărăm lucruri la suprapreț. Sincer, Marele Bazar nu mi-a lăsat o impresie prea plăcută . Odată intrat acolo, zeci de comercianți te asaltează și încearcă să-ți prezinte marfa pe care o au. Unii dintre ei pot deveni cumva agasanți.

 

Marele Bazar

Turist în Istanbul pe timpul unui lockdown total

Ajunși înapoi la hotel, ne-am asigurat că principalele obiective turistice, cum ar fi Hagia Sophia, Palatul Topkapi și Moscheea Albastră sunt deschise vizitatorilor. Din fericire, răspunsul a fost unul pozitiv.

Am sesizat o diferență dintre prima zi, când lockdown-ul încă nu intrase în vigoare și a doua zi, când măsurile erau deja impuse. În prima zi orașul era foarte aglomerat, iar pe străzi oamenii erau destul de agitați. A doua zi, totul era aproape pustiu. Într-un fel, acest lockdown avut și o parte bună din prisma faptului că orașul a fost mai liber ca niciodată. Așadar, nu a trebuit să stăm la coadă la niciun obiectiv turistic, ceea ce a fost în beneficiul nostru.

Am reușit să vizităm cele mai importante obiective, cum ar fi Palatul Dolmabahce, Moscheea Albastră, Hagia Sophia, Palatul Topkapi, Turnul Galata și Piața Taxim. Bineînțeles, Piața Taxim nu a fost așa cum o știe toată lumea, aglomerată, agitată și plină de oameni. Acum, totul a fost pustiu, iar celebrele magazine de pe strada Iskial erau închise.

Singura zonă din Istanbul care era deschisă a fost districtul Sultanahmet, unde se aflau toate obiectivele turistice. Aici, restaurantele, cafenelele și unele magazine erau deschise. Totuși, dacă luai tramvaiul două stații mai sus sau mai jos peisajul se schimba complet. Totul era închis, iar pe stradă de abia vedeai câțiva oameni, majoritatea tot turiști.

În Istanbul transportul în comun este foarte bine pus la punct astfel încât, în afară de tramvai, autobuz și metrou, există și un transport pe apă, un ferry bus care te poate duce în toate zonele Istanbulului.

Palatul Dolmabahce

Grădina Palatului Dolmabahce

Moscheea Albastră

Moscheea Albastră în interior

Partea asiatică a Istanbulului. Fața dură a lockdownului

Într-o zi am ales să facem o plimbare cu acest ferry bus până pe partea asiatică a orașului. Ajunși acolo, am văzut adevărata față a lockdown-ului total din Turcia . Pe străzi erau doar câțiva turiști, iar în jur zeci de ofițeri de poliție care monitorizau zona.
Nu am fost lăsați să stăm pe o bancă, nu aveam voie să formăm grupuri și trebuia să fim în continuă mișcare. Ne-au fost cerute pașapoartele și codul Hes, pentru a dovedi că suntem turiști. În fața noastră, o persoană a fost agresată de un ofițer de poliție, deoarece a făcut o fotografie cu un telefon mobil. Se pare că în Turcia este illegal să fotografiezi persoanele ce lucrează pentru Guvern, în această categorie intrând și ofițerii de poliție. Dacă ești prins riști o amendă destul de usturătoare și închisoare timp de trei luni.

După ce am văzut care este situația în partea asiatică a Istanbulului ne-am întors înapoi în partea europeană cu primul ferry bus. Am decis ca în restul sejurului să nu ne mai îndepărtăm de zona turistică.

 

Partea asiatică a Istanbulului

Turnul Feciorei. Vedere de pe partea asiatică

Situație tipic românească

Se apropie ziua plecării. De la hotel suntem anunțați că avem nevoie de un test PCR negativ pentru a ne îmbarca la bordul aeronavei cu care urma să zburăm înapoi la București. Urmează iar un lung șir de telefoane către Consulatul României la Istanbul, către Ambasada României în Turcia și către compania aeriană. Consulatul României la Istanbul ne informează că nu trebuie să prezentăm niciun document la îmbarcare și că orice restricție de acest gen reprezintă un abuz. În schimb, Ambasada României nu ne dă nici o informație sigură, spunându-ne dezinvolt că unii turiști sunt lăsați să urce în avion fără a prezenta vreun document, în timp ce altora li se restricționează accesul. Compania aeriană nu a răspuns la niciun telefon.

Cunoscând legislația României și politica companiei aeriene cu care urma să zburăm, nu am efectuat niciun test, bazându-ne pe faptul că suntem cetățeni români care zboară spre țara de origine și în același timp eram vaccinați cu ambele doze de vaccin.

În ziua plecării, ajunși la aeroport, am mers pentru a efectua formalitățile de check in. Am prezentat pașaportul, mi s-a oferit biletul și mi s-a urat zbor plăcut. Alte persoane nu au fost la fel de norocoase. Li s-a cerut un test PCR negativ, desi erau de asemenea vaccinați cu ambele doze de vaccin. Au fost amenințați că dacă nu au un test negativ nu pot urca în aeronavă. După câteva zeci de minute în care s-au dat numeroase telefoane la Consulat și la compania aeriană, au fost într-un final lăsați să urce în avion.

Formalitățile de la intrarea în România

Ajunși în România, pe aeroportul din Otopeni, a trebuit să completăm o declarație pe care apoi un angajat al DSP-ului a evaluat-o și în funcție de caz primeai o ștampilă cu “Exceptat” sau “Carantină pe o perioadă de 14 zile. Bineînțeles având ambele doze de vaccin am primit “Exceptat”.

Cam aceasta a fost experiența ca turist în Turcia pe timpul unui lockdown total în care restricțiile sunt extrem de dure pentru cetățenii țării. Sfatul meu este ca înainte să plecați în orice țară să vă informați bine cu privire la situația pandemică de acolo și la regulile pe care trebuie să le respectați.

 

Moscheea Sultanului Suleyman

 

Intrarea în Palatul Dolmabahce
Hagia Sofia. Interior
Hagia Sofia
Piața Taksim
Vedere asupra Bosforului