Astăzi, la începutul ședinței de guvern, premierul Mihai Tudose i-a întrebat pe reprezentanții Ministerului Transporturilor în ce stadiu se află cu programul de iarnă. Ministerul Transporturilor a fost reprezentat la ședința de astăzi de secretarul de stat Ninel Cercel.

Mihai Tudose: Dle secretar de stat, vine iarna… Sunteți pregătiți?
Ninel Cercel, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Suntem in proces pregătire.
Mihai Tudose: Când terminați procesul? Până în martie … așa avem șanse?
Ninel Cercel: Ne pregătim și avem șanse să realizăm.
Mihai Tudose: Eu vă spun foarte sincer. În primele 12 ore de la căderea ultimului fulg de zăpadă după viscol dacă nu se circulă la negru plecați acasă toți. Inclusiv cel care se ocupă de aviație.

Capital.ro a informat săptămâna trecută că reprezentanții CNAIR au parafat primele contracte pentru deszăpezire.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, derulează programul de întreţinere curentă pe timp de iarnă 2016-2020, Lot 2 SDN Bucureşti Sud, Lot 5 SDN Targovişte, Lot 6 SDN Ploieşti, Lot 9 Autostrada A2 Bucureşti-Lehliu şi Lot 10 Autostrada A3 Bucureşti- Ploieşti.

Contractul acord-cadru a fost semnat, pentru o perioadă de patru ani, cu firma Eurogen Filiala Aninoasa, valoarea acestuia fiind de 17,99 milioane lei, fără TVA.