Tudorel Toader revine puternic în avocatură. Fostul ministrul are clienți unul și unul. După Tăriceanu, îl reprezintă şi pe fostul şef Digi (SURSE)
Tudorel Toader, fost minstrul în guvernul PSD, a revenit puternic în meseria care l-a consacrat, avocatura, reușind să reprezinte o serie de nume importante din politica românească.
Tudorel Toader a revenit încă din luna iulie 2020 în avocatură, după o perioadă de mai mulţi ani în care a fost autosuspendat, pentru că a ocupat alte funcţii incompatibile cu calitatea de avocat, cum ar fi cea de judecător la Curtea Constituţională sau ministru al Justiţiei. În mai puţin de un an, cel puţin două nume sonore, din zona politice opuse, au apelat la serviciile de avocat oferite de fostul ministru.
De asemenea, Tudorel Toader este rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, fiind preşedintele Consiliului de administraţie şi reprezentantul legal al Universității în relaţiile cu terţii; Mai mult, acesta asigură conducerea executivă a Universităţii, fiind ordonatorul de credite.
Conform unor surse judiciare prezentate de știripesurse.ro, după ce a devenit avocatul lui Călin Popescu Tăriceanu, fostul ministru Tudorel Toader a ajuns să-l reprezinte în instanţă şi pe Ioan Bendei, fostul şef al companiei RCS-RDS (Digi).
Mesaj misterios postat pe Facebook
Tudorel Toader posta recent pe Facebook un mesaj ciudat cu privire la activitatea sa de avocat: „Avocatura nu ține cont de culoarea politică, avocatura se realizează în numele prezumției de nevinovăție!”, spunea Toader.
Ioan Bendei şi fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, au fost condamnaţi pe data 15 ianuarie 2019 de Tribunalul Bucureşti la câte 4 ani de închisoare în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal. Hotărârea a fost însă motivată abia după doi ani, iar apelul a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti pe 2 aprilie 2021. Faptele s-ar putea prescrie până la o hotărâre definitivă.
După decizia Tribunalului Bucureşti, Digi a comunicat pe bursă că ‘Tribunalul București a emis în data de 15 ianuarie 2019 o hotărâre prin care a condamnat societatea RCS & RDS în legătură cu infracțiunea de spălare de bani, aplicând societății RCS&RDS o amendă penală de 1.250.000 lei. Hotărârea Tribunalului București a dispus și confiscarea de la RCS&RDS a sumei de 3.100.000 Euro plus 655.124 lei și menținerea măsurii sechestrului dispusă inițial de DNA cu privire la două imobile deținute de RCS&RDS.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





