„Structura mea profesională este în domeniul Dreptului penal și nu a Dreptului civil, încât este greu de crezut că mă vezi vedea pe mine făcând acte notariale pe viitor. E greu de crezut că eu voi sta în cabinet și voi face acte notariale. Eu sunt avocat suspendat pe durata cât sunt ministru și, după aceea, voi relua activitatea de avocatură, cu siguranță în zona Dreptului penal”, a declarat Tudorel Toader.

Acesta a făcut precizări și în legătură cu activitatea unuia dintre fiii săi. Întrebat dacă l-ar lua pe Ionuț Alexandru Toader la cabinetul său notarial, Tudorel Toader a afirmat că fiul său este deja notar, asociat la un cabinet notarial din Iași, iar „cabinetul merge foarte bine”.

„Fiul meu este notar repartizat într-o localitate din judeţul Iași, dar încă de la momentul repartiției un distins notar din municipiul Iași, chiar președintele Camerei, l-a luat asociat – acum vreți să-i fac reclamă? Cabinetul merge foarte bine, iar ei sunt foarte compatibili și au bucuria de a realiza împreună actul notarial. Acum să vă spun ceva. Structura mea profesională este în domeniul dreptului penal și nu al dreptului privat sau civil”, a spus Tudorel Toader, la ieșirea din CSM.

Parchetul General a deschis o anchetă pentru abuz în serviciu în legătură cu modul în care Tudorel Toader, ministrul Justiției, a cerut să intre în corpul notarilor publici.

Este vorba despre un dosar in rem. Sunt anchetate suspiciuni de abuz în serviciu și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.

Tudorel Toader a solicitat, în august, Uniunii Notarilor să ceară Ministerului Justiției suplimentarea funcțiilor de notar, astfel încât să intre în acest corp profesional în calitate de fost membru al Curții Constituționale.