Trump vrea să scoată SUA dintr-un alt tratat ce datează din Războiul Rece. Ce urmărește președintele american

Trump vrea să scoată SUA dintr-un alt tratat ce datează din Războiul Rece. Ce urmărește președintele american
Publicat de Iulian Luca la 12 iunie 2020, 21:38

Administrația Trump intenționează să modifice un acord privind armele ce datează din perioada Războiului Rece, încheiat între 34 de țări. Scopul este de a permite contractorilor americani din apărare să vândă mai multe drone fabricate de SUA către gamă largă de țări, declară trei directori ai industriei de apărare și un oficial american pentru Reuters.

Schimbarea, despre care nu s-a vorbit anterior, ar putea deschide calea către vânzarea de drone americane înarmate către guverne mai puțin stabile, precum Iordania și Emiratele Arabe Unite, cărora în trecut le-a fost interzis accesul, în conformitate cu Regimul de Control al Tehnologiei Rachetelor (MTCR), vechi de 33 de ani, a declarat oficialul american, un fost funcționar american și unul dintre directori. De asemenea, ar putea submina respectarea MTCR din partea unor țări precum Rusia, a declarat oficialul american, care are cunoștințe directe despre schimbarea acestei politici.

Reinterpretarea MTCR face parte dintr-un efort mai mare al administrației Trump de a vinde mai multe arme în afara granițelor. În acest sens a fost revizuită o gamă largă de reglementări privind exportul de arme și Trump a scos SUA din tratatele internaționale privind armele, inclusiv Tratatul privind armele nucleare cu rază medie de acțiune și Tratatul Open Skies.

Ocolire acestui acord ar permite contractorilor din SUA să pătrundă pe piețe noi ce în prezent sunt dominate de ofertele mai puțin sofisticate din China și Israel, care nu participă la MTCR.

Departamentul de Stat american și Casa Albă au refuzat să comenteze

Heidi Grant, directorul Administrației de Securitate a Tehnologiei de Apărare a Pentagonului, a refuzat să comenteze schimbarea politicii MTCR, dar a declarat că armata americană este dornică să vadă extinderea vânzărilor de drone în mai multe țări. Astfel de vânzări ar spori puterea militară a aliaților și ar înlocui vânzările de drone din alte țări, a spus ea. „Dacă nu reușim să răspundem acestei cereri în creștere, ne împușcăm singuri în picior”, a spus Grant pentru Reuters.

Ea a spus că dronele vor ajuta aliații în lupta împotriva terorismului, vor stabili controlul la frontiere și, în general, vor ajuta la oprirea amenințărilor înainte de a ajunge în Statele Unite. Grant a refuzat să numească țări specifice, despre care Pentagonul consideră că ar trebui să obțină mai multe arme fabricate în SUA.

Departamentul de Stat american, care ia decizii finale cu privire la vânzările de drone, a refuzat să comenteze schimbarea politicii, la fel și în cazul Casei Albe.

Schimbarea este programată pentru revizuire în Consiliului de Securitate Națională a Casei Albe la ședința din 16 iunie, a declarat unul dintre directori și un fost oficial american cu informații despre discuțiile de politică internă. Consiliul este așteptat să sprijine schimbarea politicii și să discute despre un posibil anunț al Casei Albe.

Administrația Trump vrea să impună modificările privind politica SUA de export de drone sub presiunea producătorilor americani, în ciuda obiecțiilor susținătorilor drepturilor omului, care avertizează asupra riscului de a alimenta instabilitatea, inclusiv în Orientul Mijlociu și Asia de Sud.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.