Tranzacția momentului. Panasonic Corp și-a vândut participaţia deţinută la Tesla

Tranzacția momentului. Panasonic Corp și-a vândut participaţia deţinută la Tesla
Publicat de Valentina Drăgoi la 25 iunie 2021, 11:55

Tranzacția momentului în plină pandemie de coronavirus. Panasonic Corp și-a vândut participaţia deţinută la producătorul de vehicule electrice Tesla Inc, obținând aproximativ 400 de miliarde de yeni, adică 3,61 miliarde de dolari în urma vânzării.

Anunțul a fost făcut în cursul zilei de vineri, de un purtător de cuvânt al companiei nipone, transmite Reuters. Sursa citată precizează că această tranzacție vine în contextul eforturilor conglomeratului nipon de a-şi reduce dependenţa de Tesla şi a de a obţine numerar pentru a investi în creştere.

De menționat este faptul că, afacerea Panasonic din domeniul bateriilor este dominată de Tesla, dar cele două firme au o relaţie tensionată. Mai exact, în 2010, Panasonic a achiziţionat 1,4 milioane de acţiuni Tesla, la preţul de 21,15 dolari per titlu, valoarea participaţiei fiind de aproximativ 30 milioane de dolari.

La 31 martie 2020, acea participaţie valora 730 milioane de dolari. În același timp, acţiunile au crescut de aproape şapte ori de atunci, iar joi au închis în creştere cu 3,5%, la 679,82 dolari per titlu.

Hideki Yasuda, analist la Ace Research Institute susține că această perioadă este benefică vânzării datorită impactului criptoactivelor.

„Impactul criptoactivelor ar fi putut împinge preţul acţiunilor Tesla peste valoarea lor intrinsecă, fiind o perioadă bună să vinzi”, a apreciat Hideki Yasuda, analist la Ace Research Institute.

Elon Musk influențează prețul criptomonedelor

De menționat este faptul că, în ultimele săptămâni, şefului Tesla, Elon Musk, a influenţat semnificativ cursul celei mai importante monede digitale. Acesta a criticat consumul de energie al firmelor care se ocupă cu minarea de monede digitale şi a suspendat plăţile cu bitcoin, lucru care s-a resimțit pe piața cripto.

Într-un mesaj postat pe Twitter în 13 iunie, Musk a anunţat că Tesla va modifica tranzațciile cu Bitcoin.

„Tesla va relua tranzacţiile cu bitcoin când va exista o confirmare privind privind utilizarea, rezonabilă (aproximativ 50%) a energiei curate de către cei care minează, cu un trend viitor pozitiv”.

Trebuie subliniat faptul că vânzarea participaţiei nu va afecta parteneriatul cu Tesla, a anunţat purtătorul de cuvânt al Panasonic, dar vine într-un moment în care compania îşi diversifică lanţul de aprovizionare cu baterii.

Amintim faptul că în 2020, Tesla a încheiat acorduri cu grupul sud-coreean LG Energy Solution, divizie a LG Chem, şi cu firma chineză CATL, pentru furnizarea de baterii.

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Economie
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.