Transgaz a luat un credit de 220 de milioane de lei de la BCR. Ce durată are contractul
Informația momentului pe piața gazelor. Transgaz a luat un credit de 220 de milioane de lei de la Banca Comercială Română (BCR). Care este obiectivul contractului, pe ce durată are și ce schimbări anunță gigantul?
Potrivit unui raport remis vineri Bursei de Valori Bucureşti de către compania energetică, Transgaz a încheiat un contract cu Banca Comercială Română (BCR) pentru un credit de 220 de milioane de lei.
Sursa citată precizează că obiectul contractului în reprezintă „finanţarea şi/sau refinanţarea unui proiect investiţional al SNTGN Transgaz SA, respectiv Dezvoltări ale SNT în zona de Nord-Est a României în scopul îmbunătăţirii aprovizionării cu gaze naturale a zonei precum şi a asigurării capacităţilor de transport spre/dinspre Republica Moldova.
În ceea ce privește durata contractului, aceasta este de 12 ani. De menționat este faptul că Transgaz este operatorul naţional de transport şi sistem în sectorul gazelor naturale. Totodată, statul român, prin Secretariatul General al Guvernului, deţine 58,5% din acţiuni, restul fiind tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti.
Previziunile Transgaz pentru anul 2022
Amntim faptul că, preşedintele Asociaţiei România Inteligentă, Dumitru Chisăliţă a vorbi joi despre ultimele date publicate Transgaz. Potrivit acestuia, cifrele arată că România nu-şi va putea acoperi 20% din consumul de gaze în luna februarie.
„Dacă ne uităm pe site-ul Transgaz, vedem că consumul de gaze în februarie a fost între 76 şi 78 de milioane de metri cubi pe zi în ultimii zece ani. Pe aceeaşi pagină, vedem că ce este rezervat pe aceeaşi lună înseamnă 46 de milioane, adică 32 de milioane de metri cubi nu există în acest moment rezervate.
Dincolo de faptul că 41% dintr-o potenţială cerere pe luna februarie nu există, însumând toate capacităţile tehnice pe care le are în momentul de faţă disponibile Transgaz vedem că tot n-am avea 20% gaze pentru un astfel de vârf, care a fost prezent în ultimii zece ani în România, aşa cum arată datele Transgaz”, a susţinut Chisăliţă, în cadrul Forumului Gazelor Naturale, organizat de Financial Intelligence şi Asociaţia Energia Inteligentă.
Pe de altă parte, George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, a susținut că aceeaşi previziune figura pe site-ul Transgaz în septembrie pentru trimestrul al patrulea al anului.
„Şi în septembrie vedeam aceeaşi estimare şi pentru Q4 2021 şi cu toate acestea am văzut că s-au rezervat capacităţi pe perioadă lunară. Observ şi eu o tendinţă a importatorilor de gaze să-şi rezerve capacitatea nu cu mult timp înainte, trimestrial, la costuri mai mici, ci preferă să facă lucrul acesta rezervând capacitate lunar, chiar dacă pentru ei reprezintă un cost mai mare.
Presupun că această strategie vine din dorinţa lor de a-şi maximiza preţurile la gaze, iar în sensul acesta Ministerul Energiei nu are niciun fel de atribuţii de a interveni în relaţiile comerciale”, a precizat secretarul de stat.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





