"Primii 24 de ani de capitalism au însemnat, pentru mine, adolescenţa României capitaliste. 24 de ani de dezvoltare dar şi de haos, de certitudini dar şi de căutări. 24 de ani de afaceri cu statul, dar şi de iniţiative bune, creative. 24 de ani în care oamenii de afaceri reali sunt şi acum, în mare parte, sus, iar „băieţii deştepţi” care făceau afaceri cu statul încep să cadă.   

Revista „Capital” a prins cel mai bine şi cel mai mult timp evoluţia capitalismului din România. A contribuit la schimbarea idealurilor noilor generaţii. Dacă acum 24 de ani, visul nostru era „să avem un job bun şi stabil”, acum, din ce în ce mai mulţi tineri doresc să devină antreprenori. „Capital” ne-a ajutat să ne schimbăm modul de a gândi.
Turismul, domeniu de care mă ocup de aproape 20 de ani, atât ca jurnalist, cât şi în calitate de consultant, a evoluat, la rândul său, enorm. În anii ‘90, aproape niciun hotel nu era privatizat. Acum sunt mai toate dar au apărut şi multe hoteluri noi. Avem multe agenţii de turism puternice, companii aeriene, iar România chiar are viitor din punct de vedere turistic. Noi, românii, am început să căpătăm încredere în produsele româneşti, pe care acum 24 de ani, în mare măsură, ajunsesem să le detestăm. Cei 24 de ani au fost o perioadă de creştere, în pofida tuturor dificultăţilor, o perioadă de „el dorado” invidiat poate şi de americani, pentru cei care ştiau ce să facă şi aveau o educaţie de business. Din păcate, mulţi nu o aveam, la începuturi. Un om de afaceri german îmi spunea: voi, românii, mai ales cei cu spirit antreprenorial, nu ar trebui să vă plângeţi. La voi nu există saturaţie, piaţa e încă liberă pe multe segmente, la voi totul de-abia începe. Pe când la noi, greu mai găseşti nişe libere. Ce frumoşi au fost primii 24 de ani, dar ce frumoşi vor fi următorii 24! La Mulţi Ani, Capital, La Mulţi Ani, capitalism românesc!"

Traian Bădulescu, consultant turism