Lucrurile par să se dezghețe și la noi. Românii sunt atrași de segmentul premium și sunt dispuși să plătească sume mai mari pentru a face achiziția. Cerințele lor sunt măsurate în cinci factori: locația, design-ul proiectului, calitatea finisajelor, dimensiunea apartamentelor și facilitățile.

Despre cum au reușit să treacă peste pandemie și despre ce caută românii, ne-a vorbit Diego Stuyck, cofondator Homing Properties, în interviul de mai jos.

Ce înseamnă piața imobiliară premium. Ce o deosebește de cea normală?

Diego Stuyck, cofondator Homing Properties: Este o nișă a pieței imobiliare, destinată clienților care au o serie de cerințe atunci când cumpără o casă și, în același timp

Față de anii trecuți, cât au ajuns să coste proprietățile premium? În 2019, un mp ajunsese la peste 4000 de euro.

Diego Stuyck: Nu este ușor de stabilit o medie. Există și locuințe care au fost vândute cu peste 5.000 de euro/mp. Momentan, piața se menține, există cerere. Nu putem spune că ne confruntăm cu o criză, dar există o doză de incertitudine.

În ce zone din Capitală aveți cea mai mare cerere?

Diego Stuyck: Noi, în acest moment, avem două proiecte în nordul Capitalei, Trastevere, deja finalizat, și Triana, care va fi gata până la finalul anului. Mai avem un teren situat în centrul Bucureștiului, în zona Grădina Icoanei, cu o suprafață de 2.000 de metri pătrați. Și aici vom construi un ansamblu rezidențial de tip butic, cu peste 35 de apartamente de lux și spații comerciale. Clienții vin în zonele în care construim pentru că sunt obișnuiți cu standarde de calitate înalte și nu există foarte multe proiecte noi și bune.

Care este cea mai scumpă zonă?

Diego Stuyck:  Din punctul meu de vedere, zonele Kiseleff și Dorobanți sunt cele mai scumpe. Bucureștiul are un potențial foarte mare și asta pentru că centrul său nu este renovat. Foarte mulți oameni și-ar dori să locuiască în centru, dar opțiunile lor sunt limitate din acest motiv. Clădirile vechi se pot reface după planurile inițiale, însă marea problemă este că totul durează foarte mult timp, procedurile sunt foarte complicate și nimeni nu își dorește așa ceva. Nu poți să stai cu banii blocați ani la rând, fără să știi ce se va întâmpla.

Care sunt cele mai mici prețuri pentru astfel de locuințe (apartamente, duplexuri, penthouse-uri?

Diego Stuyck: Totul depinde de fiecare proiect în parte. Nu există o regulă pentru a defini un preț. Cum spuneam, prețul se face în funcție de zonă, de design, de finisaje și așa mai departe, De asemenea, extrem de important este să existe și cerere pe piață.

Care este profilul clienților?

Diego Stuyck: Clienții noștri sunt obișnuiți cu standarde de calitate ridicate. Fie că e vorba despre o mașină sau despre un hotel, ei vor întotdeauna să aibă parte de ce este mai bun și sunt dispuși să plătească pentru asta. Noi, la Homing Properties, facem tot posibilul să le îndeplinim cerințele. Ne-am propus să ne consolidăm ca un nume de referință pe piața rezidențială de top și ne concentrăm în continuare pe creșterea portofoliului.

Vânzările au fost afectate în această perioadă de criză?

Diego Stuyck: Noi am fost norocoși. Am vândut 49 apartamente din proiectul Trastevere și 32 din Triana. Desigur, am avut unele întârzieri din cauza pandemiei, dar am reușit să trecem cu bine peste toate provocările.

Comportamentul clienților a fost afectat de pandemie?

Diego Stuyck: Da, fără nicio îndoială. Acum, clienții apreciază foarte mult zonele și facilitățile comune. Faptul că noi le oferim piscine, spații verzi, săli de fitness, locuri de joacă și locuri de parcare a contat foarte mult pentru cei care au ales proiectele dezvoltate de Homing Properties.

Ce caută clienții? Optează pentru apartamente sau case cu spații verzi. terase?

Diego Stuyck: Într-adevăr, a existat un interes crescut pentru penthouse-uri și apartamentele la parter, cu grădină proprie. Încă o dată vă spun că factorii ce duc la luarea deciziei de a cumpăra sau nu o proprietate sunt mai mulți pe piața imobiliară premium. Clienții sunt foarte exigenți.

Am observant că în ceea ce privește apartamentele nomale, românii nu ar mai dori camere foarte mari, dar, în schimb, își doresc să aibă un balcon sau o terasă mult mai mare, unde să-și petreacă timpul.

Diego Stuyck: Desigur, și nu numai românii. Cred că după tot ce am trăit în ultimele luni, în toate țările se întâmplă același lucru. Mie întotdeauna mi-au plăcut clădirile cu terase și apartamentele noastre au terase spațioase, care pot găzdui o masa de 6-8 persoane. Mi se pare un aspect foarte important.

Investițiile imobiliare au crescut sau au scăzut față de anul 2019?

Diego Stuyck: Momentan, pot spune că s-au menținut, dar este foarte greu să preconizăm ce se va întâmpla. Mă aștept totuși la o scădere în perioada următoare.

Ce se prevede pentru anul 2021?

Diego Stuyck: Cu siguranță, vor începe mult mai puține proiecte ca în 2019 sau în 2020. Din punctul meu de vedere, mă aștept la o pauză atât la capitolul proiecte noi, cât și la cel al vânzărilor de terenuri.

Diego Stuyck a coordonat în România mai multe proiecte inovatoare, unul dintre acestea este primul Golf Driving Range de la Stejarii Country Club. Atunci i-a cunoscut pe Tomas Manjon și pe David Tortosa.

Cei trei spanioli s-au înțeles extraordinar și, după o perioadă, au decis să pornească pe drumul antreprenoriatului. Așadar, au renunțat la pozițiile deținute – Diego Stuyk (CEO Facilitec Romania), Tomas Manjon (Director Operațional, Țiriac Imobiliare) și David Tortosa (Constructions Manager la Țiriac Holdings) și au creat compania Homing Properties.

Diego se ocupă în special de activitățile comerciale, de business development și vânzări.

Diego practică peste 8 sporturi de apă și de uscat și este pasionat, în spiritul familiei, de artă.

Compania de dezvoltare imobiliară Homing Properties a fost creată de 3 antreprenori spanioli, Tomás Manjón, Diego Stuyck și David Tortosa. Aceștia mai dețin în România compania de construcții Mantor. În total cele 2 companii au o cifră de afaceri cumulată de aproximativ 12 milioane de euro și 60 angajați.