Este vorba despre taxa de drum, taxă pe care toți șoferii care circulă pe drumurile naționale sunt obligați să o plătească. Cei care circulă fără a avea o rovinietă valabilă pot fi surprinși de camerele video utilizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit oficialilor, 86 de camere au fost montate pe drumurile naționale.

Cei care nu respectă legea, pot încasa amenzi ce ajung chiar și la 4.500 de lei. Potrivit CNAIR, cele patru noi puncte de control sunt amplasate în zone de graniță, respectiv în Calafat (județul Dolj), Nădlac (județul Arad), Turnu (județul Arad) și Săcuieni (județul Bihor).

Cele mai monitorizate drumuri sunt Drumul Naţional 1 (Timişul de Sus, Sebeş, Vâlcele, Şercaia, Oşorhei, Bărcăneşti/Româneşti), Drumul Naţional 2 (Iacobeşti, Nicolae Bălcescu, Moţca, Mărăcineni), Drumul Naţional 6 (Sânnicolau Mare, Coşoveni, Mehadia, Drăgăneşti Vlaşca) şi Drumul Naţional 15 (Vaduri, Sângeorgiu de Mureş, Gârleni, Călugăreni). Nici cei care circulă pe autostrăzi nu scapă de monitorizare, și anume sunt amplasate camere video pentru verificarea rovinietei la Petreşti (A1), Glina, Feteşti (A2), Gilău şi Snagov (A3).

CNAIR mai utilizează și 14 camere video mobile.

“Pe drumurile pe care nu sunt amplasate sistemele de camere video fixe, pe sectoarele de drumuri naţionale ce pot constitui rute ocolitoare ale punctelor fixe de control sau pe drumurile pe care se înregistrează valori mai reduse ale traficului rutier, fără a exista o procedură prestabilită de amplasare (în funcţie de zonă/drum/interval de timp)”, arată CNAIR.