Topul industriilor la credite neperformante
Împrumurile neperformante generate de firmele care activează în comerţ, industria prelucrătoare şi construcţii au cele mai mari ponderi în totalul creditelor din această categorie, potrivit unei prezentări a consilierului guvernatorului BNR Lucian Croitoru, susţinute în cadrul unui seminar RBS.
Pe locurile următoare în acest clasament se află serviciile şi industria imobiliară. Ponderea creditelor neperformante din comerţ era la finalul lunii septembrie 2010 de aproape 30%, cea din industria prelucrătoare 23,55%, construcţii 14,43% şi, în final, industria imobiliară – aproape 13%.
Comparativ cu decembrie 2009, ponderea creditelor neperformante din industria imobiliară s-a dublat, în timp ce ponderile cumulate ale împrumuturilor din această categorie generate de celelalte industrii s-au redus.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





