Vânzările de medicamente din România au însumat 1,9 miliarde de euro în ultimul an, potrivit datelor Cedegim. În iulie-septembrie 2009, vânzările de medicamente s-au ridicat la 473,8 milioane de euro, în creştere faţă de trimestrul doi al anului, când au fost de 450 de milioane de euro.  Vânzările prin farmacii (retail) reprezintă peste 88% din totalul pieţei.

Producătorul elveţian Hoffmann la Roche s-a menţinut lider de clasament, cu vânzări de 189,5 milioane lei în perioada iulie-septembrie şi o cotă de 8,6%.

Grupul francez Sanofi Aventis s-a plasat pe poziţia următoare, cu 132,9 milioane lei şi o cotă de 6,7%, iar GlaxoSmithKline (GSK) a ocupat locul trei, cu 117,5 milioane lei şi o pondere de 6,6% din piaţă.

Pe locul patru se regăseşte grupul elveţian Novartis, care a consemnat vânzări de 115,1 milioane lei în al treilea trimestru şi o cotă de 6%, pe cinci Servier- 110,6 milioane euro şi o cotă de 5,6% şi pe şase Pfizer, cu 108,3 milioane lei şi o pondere de 5,2%.

Următoarele în clasament sunt Ranbaxy, locul şapte, cu 77,6 milioane lei şi o cotă de 4,2%, Zentiva pe poziţia opt, cu 68 milioane lei, respectiv 3,6%, AstraZeneca, nouă, 68,4 milioane lei şi o cotă de 3,1%, iar pe zece Antibiotice cu vânzări de 46,7 milioane lei şi 2,6%.

Pe locurile 11-20 se găsesc Bayer (vânzări de 51 milioane lei), Schering Plough (57,3 milioane lei ), Eli Lilly (48,9 milioane lei), Menarini (42,8 milioane lei), Actavis (35,9 milioane lei), Krka (38,1 milioane lei), Merck&Co (36,1 milioane lei), Johnson &Johnson (30,7 milioane lei), Gedeon Richter ( 29,7 milioane lei) şi Abbott (28,6 milioane lei).

Sursa: Mediafax