La Gala Capital 100 femei de succes 2023, Loredana Apreutese a primit un premiu, la ridicarea căruia a declarat: ”Mulțumesc pentru premiu și apreciere. Felicit toate doamnele din sală pentru succesele obținute. Țin să spun că mă simt norocoasă că fac echipă alături de soțul meu, care a și fondat compania în 2003, deci anul acesta sărbătorim 20 de ani de activitate, dar, mai important, țin să mulțumesc și celor peste 2800 de angajați care fac parte din povestea noastră și care ne-au ajutat să ne dezvoltăm și să devenim un jucător prezent în România, Serbia, Cehia, Germania și Ungaria și să avem în grupul nostru peste 20 de companii, poziționându-ne ca un jucător strategic nu numai în transport, ci și în logistică și chiar real estate”.

Companie de renume

”Succesul este marcat de integrarea cu succes a tuturor proiectelor de transport, logistica integrată şi producţia, Internaţional Alexander fiind un integrator independent de servicii 4PL, cu prezenţă în România, Ungaria, Serbia, Cehia şi Germania. Fie că vorbim de transport rutier de marfă, maritim, aerian, feroviar, ori depozite clasa A construite de noi, logistica integrată direct în fabricile clienţilor, transport maşini ori direct producţie, Internaţional Alexander este un nume de referinţă al industriei”, a declarat Loredana Preutese pentru Capital .

Loredana a subliniat că satisfacţia vine din validarea companiei de către clienţi. Așa și este, pentru că numai alături de aceștia s-au dezvoltat parteneriate pe termen lung, având ca scop comun stabilitate şi continuitate în business.

Şi pentru că businessul înseamnă în final cifre, Apreutese ne-am mai declarat că grupul Internaţional Alexander a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 280 milioane de euro.

Avantajul seriozității

”Nu aş putea numi un anume proiect ca fiind de succes pentru că fiecare proiect îl tratăm cu acelaşi interes şi seriozitate, indiferent de dimensiunea acestuia.

Totdeauna am considerat ca fiecare persoană ori departament are rol esenţial şi toate funcioneaza perfect doar împreună, în armonie, corectitudine şi bună comunicare, mai spune Apreutese.

Anul 2023 a cerut o sporire a concentrării pe consolidarea și dezvoltarea businessurilor de transport, producție și logistică integrată în România, Ungaria, Cehia, Serbia și Germania, unde operează International Alexander. Un element nou în această structură ar putea fi invesţiile în logistică urbană, proiect aflat în proces de

analiză și care putea fi un plus de valoare în contextul în care sunt la mare căutare livrările rapide în întreg lanțul de aprovizionare din diverse segmente de activitate.

”Mai mult, Internaţional Alexander are printre planurile sale și o serie de investiții în domeniul real estate, având pe listă o serie de tranzacții ce așteaptă a fi semnate. În același timp, compania se află în due diligence pentru mai multe de proiecte care să consolideze poziția de 4PL de transport și logistică”, a mai declarat Loredana Apreutese.