Diplomația rămâne, deocamdată, cuvântul de ordine. Dar atât Washingtonul cât și Europa au amenințat că vor impune sancțiuni dure Rusiei. Dar un conflict militar, precum și sancțiunile care i-ar urma, ar putea avea un impact grav asupra economiei mondiale, scrie Pierre Briancon într-un editorial publicat de Barrons.

Deocamdată, însă, piețele globale nu dau semne de îngrijorare. Paul Donovan, economist-șef la banca elvețiană UBS, crede că unul dintre motive ar fi că „piețele nu stabilesc prețuri pe baza unor evenimente extreme, mai ales când unul este de natură militară”.

Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, în 1914, care a declanșat Primul Război Mondial, a fost trecută cu vederea de piețele de atunci, notează Donovan.

Consecințe economice ale conflictului dintre Rusia și Ucraina

Unii investitori cred că anumite consecințe economice ale conflictului dintre Rusia și Ucraina se vor limita la regiune, cu un impact semnificativ pentru Rusia. Nu există nicio îndoială că sancțiunile ar putea lovi puternic economia Rusiei.

În orice caz, spune Briancon, ultimii șapte ani au arătat că măsurile de restrângere a legăturilor economice și a fluxurilor financiare dintre restul lumii și Rusia au avut costuri foarte mari pentru Moscova.

Prețul petrolului – principala resursă economică și de export a Rusiei – a scăzut de la vârful din 2014, de peste 100 de dolari pe baril, ajungând undeva între 50 și 80 de dolari în anii care au urmat.

Dar un nou val de sancțiuni asupra Rusiei nu va afecta creșterea globală. Dimensiunea economiei țării este neglijabilă: reprezintă aproximativ 1,7% din PIB-ul mondial, notează autorul.

Economia mondială va avea de suferit dacă Europa va fi de acord cu SUA

În schimb, subliniază Briancon, economia mondială va avea de suferit, dacă Europa va fi de acord cu SUA, ca gazoductul Nord Stream 2 să fie amânat pe termen nelimitat. Mult-așteptatul conduct rusesc prin Marea Baltică, susținut de investiții și companii occidentale, a fost finalizat și așteaptă aprobarea finală din partea autorităților germane de reglementare.

Acesta este parte a obiectivului pe termen lung al lui Putin de a putea livra gaze în Europa, fără a se baza pe facilități din țări precum Belarus sau Ucraina. Aproximativ 40% din importurile de gaze naturale ale UE provin din Rusia. Iar acest procent ar putea să crească dacă și când Nord Stream 2 va intra în funcțiune.

Dacă Nord Stream este sabotat în continuare, Putin ar putea chiar să decidă să taie sau să reducă distribuția de gaze în Europa, spune Jeff Schott, expert la Institutul Petersen pentru Economie Internațională..

Rezultatul final: prețurile gazelor naturale vor crește și vor afecta toată Europa. Mai exact, „mai puțin gaz în ianuarie nu va fi același lucru cu mai puțin gaz în mai”, spune Schott.

”Opțiunea nucleară” SWIFT ar putea fi o catastrofă

Pe de altă parte, așa numita ”opțiune nucleară” SWIFT, de decuplare a Rusiei de la sistemul electronic de plăți bancare, riscă, de asemenea, să provoace efecte nedorite.

”Va fi o catastrofă. Acest lucru ar elimina toate tranzacțiile internaționale, ar declanșa volatilitatea valutară și ar provoca ieșiri masive de capital”, susține Maria Shagina, membră a Centrului de Studii Est-Europene din Zurich, subliniind că Rusia poate minimaliza efectele.

SWIFT este o platformă de comunicații securizată folosită de bănci, agenții de brokeraj și alte instituții financiare pentru a trimite și a primi informații.

Cert este că Rusia este un partener comercial important pentru Uniunea Europeană, iar mulți dintre membrii UE se vor gândi de două ori înainte de a declanșa o acțiune punitivă, care, așa cum spunea un fost prim-ministru rus, ar echivala cu „opțiunea nucleară”.