În premieră, în 2010, împrumuturile pentru studii (cele mai ieftine colegii au o taxă anuală de câteva mii de dolari) au depășit totalul împrumuturilor de pe carduri de credit. În 2011 au depășit și împrumuturile auto. Potrivit Consumer Financial Protection Bureau, în luna martie a acestui an totalul creditelor de studii din SUA a depășit nivelul de 1 trilion de dolari. A crescut cu 300 mld. dolari din treim. III 2008, deși restul împrumuturilor au scăzut cu 1,6 trilioane dolari, potrivit calculelor Federal Reserve Bank. ”Evident, cel mai bine e să nu ai datorii, însă acest fel de datorii sunt probabil cele mai bune. De fapt, sunt niște datorii pe care e mai bine să le ai”, a declarat nu demult Arne Duncan, secretarul de stat american pentru educație.
A meritat?
Și dacă împrumuturile acestea sunt așa de bune, atunci cum poate fi interpretată reacția lui Christine Mills (30 de ani) din Minneapolis, când a aflat că rata la împrumutul cu care a făcut facultatea de drept înseamnă 1.400 dolari pe lună? ”Am urcat în mașină și am început să smiorcăi”, spune Mills care lucrează pentru o organizație non-profit. ”Rata era mai mare decât salariul meu”. Studentul la medicină Thomas Smith (25 de ani) din Hamilton, New Jersey, datorează băncilor 310.000 dolari pentru studiile sale și abia reușește să o ducă de o zi pe alta, chiar dacă nici nu a început să plătească ratele. ”Nici nu știu ce mănânc. Mă duc la supermarket și iau cât de mult pot din cel mai ieftin lucru”. Mai este și cazul lui Michael DiPietro (25) din Brooklyn, care a adunat datorii de 100.000 de dolari pentru a-și lua o diplomă în modă și sculptură, iar următorii doi ani a lucrat ca ospătar.Între timp și-a găsit o slujbă cât de cât legată de specializarea sa, dar tot n-are idee cum o să plătească împrumutul de studii. ”Am ajuns la concluzia că este o idee învechită să crezi că o diplomă de colegiu este un bilet de aur. Este o idee la care doar vechea generație poate să adere”, spune el.
Specializări greșite
Pe fondul creșterii înscrierilor în învățământul superior, totalul creditelor de studii crește și el cu 3.000 de dolari pe secundă. ”Problema nu este datoria în sine, ci ceea ce primesc studenții în schimb”; crede Richard Arum, sociolog al educație la Universitatea din New York. Mulți tineri se îngroapă în datorii pentru un tip de educație (muzicologie, teatru, arte) care nu merită, strict din punct de vedere financiar. În principiu, educația este benefică pentru societate pentru că crează averi, plătește taxe. Însă administrațiile locale – ale căror școli educă 7 din 10 studenți – au majorat brusc taxele de școlarizare din cauză că au la rândul lor dificultăți financiare. Până acum guvernul federal a reușit să aplaneze cumva situația oferind ajutoare financiare, însă, așa cum spune sub-secretarul de stat Martha Kanter, ”această metodă nu este sustenabilă fiscal„.
Urmează o bulă?
Sunt deja multe speculații cum că împrumuturile pentru studii sunt următoarea mare bulă după cea a sectorului imobiliar, ultimul sector economic în care prețurile săriseră cu mult peste valoarea lor reală. Facultățile americane s-ar putea să nu scoată absolvenții de care au nevoie angajatorii. Studiile arată că din ce în ce mai multe companii sunt nevoite să angajeze străini sau absolvenți de școli profesionale pentru slujbele altădată ocupate de cei cu o facultate. Asta în ceea ce privește valoare. Cât despre costuri și aici e rău. Recesiunea care a început în 2007 nu doar că a scumpit taxele de școlarizare, dar i-a și forțat pe mulți să aleagă acest drum, ca pe un refugiu temporar în fața unei piețe a muncii cu puține oportunități. În această toamnă, numărul tinerilor înscriși la o facultate este cu 20% mai mare decât cel din toamna lui 2007. În același timp, anul acesta sprijinul pe care îl oferă guvernul și autoritățile locale pentru fiecare student în parte, financiar vorbind, este cel mai redus din ultimii 25 de ani, chiar și calculat la un dolar ajustat la inflație. Două treimi dintre absolvenții din 2010 își achitaseră studiile printr-un credit, iar suma medie a împrumutului a fost de 25.000 de dolari. Săracii, cei care ar avea nevoie de impulsul în viață reprezentat de educație, au cel mai mult de suferit. Colegiile știu că pot obține mai multe venituri de la un student care-și plătește integral studiile decât de la o duzină de studenți săraci. Așa că orientează granturile parțiale spre aceștia. Astfel că șansa ca un student să nu-și finalizeze studiile este de trei ori mai mare în cazul celor săraci, asta însemnând o slujbă mai prost plătit mai apoi. Egalitatea șanselor când vine vorba de învățământul superior este un ideal și nu o realitate.
O viață de plată
10 ani este perioada considerată normală pentru plata unui credit pentru studii, însă mulți studenți iau acum credite pe 20 sau 25 de ani. S-a descoperit că 36 mld. dolari din totalul creditelor școlare reprezintă datoria cumulată a unor oameni de peste 60 de ani. Este posibil ca aceștia să fie cosemnatari ai unor astfel de împrumuturi, dar în orice caz, nu e genul de datorie pe care să o plătești din pensie. Cu mulți ani în urmă, înainte de 1976, erau cazuri când foștii studenți putea fi iertați de împrumuturile școlare, însă legea a fost înăsprită. Acum, un judecător poate hotărâ ridicarea obligației de plată doar în cazul unei persoane în care există dovezile unei ”lipse de speranță certe”. Aceleași regulamente care interzic înțelegerile între bănci și împrumutați și care stabilesc ratele într-un anumit cuantum și nu într-un procent din veniturile împrumutatului. Mai nou, Obama a introdus o politică de ”refinanțări bazate pe procent din venit” care presupune că după 20 sau 25 de ani de la contractarea creditului suma rămasă neplătită este ștearsă automat.
Colegiile au de câștigat
De asemenea, colegiile ar trebui să aibă mai mult de suferit în actualele condiții, ar trebui să aibă un acces mai redus la credite guvernamentale, crede Alex Pollock, de la American Entreprise Institute. Asta le-ar  face mai atente atunci când vine vorba despre majorarea prețurilor sau despre încurajarea studenților la a accesa credite pentru studii. O mai bună transparență ar fi de ajutor, pentru că multe dintre contractele de împrumut nu sunt foarte clare așa că e greu pentru un student să-și dea seama din prima cât va plăti de fapt pentru educația sa. Problema finanțării educației superioare apare și în dezbaterile dintre candidatul repulican Mitt Romney și Barack Obama, Romney afirmând că Obama ”încurajează studenții să ia credite pentru a le trimite nota în viitor”. Tot Romney este în favoarea eliminării intermediarilor pentru creditele școlare federale, măsură care ar economisi 6 mld. dolari pe an. 
Câteva soluții
Însă cea mai bună metodă de a rezolva problema creditelor pentru studii este de a reduce costul irațional de mare al educației superioare, cost care îi obligă pe studenți să apeleze la credite. ”Nu mai putem să aruncăm bani într-un sistem care consumă resursele chiar mai repede decât le alocăm noi”, spune Kevin Carey, director la ONG-ul Education Sector. El a vorbit în fața senatului american despre metodele găsite de unele universități pentru a-și reduce costurile. La Virginia Tech studenții susțin cursurile de matematică în laboratoarele de informatică și nu în fața unei table cu cretă, iar la Universitatea din Minnesota, noul campus are laboratoarele și sălile de clasă în fostul cinema și food court a unui mall. De fapt, eliminarea cu totul a campusurilor studențești este cea mai ieftină metodă. Site-uri online precum EdX, Coursera, Khan Academy ori Udacity, printre altele, oferă educație de calitate practic fără niciun cost – însă nu dau diplome. Evident, agențiile de acreditare universitare, controlate de instituțiile școlare existente, sunt sceptice la aceste forme de învățământ. În plus, 58% dintre profesori sunt ”mai degrabă înspăimântați decât încântați” de învățământul online. Poate că într-o zi învățământul online, pentru care nimeni nu trebuie să se împrumute, ar putea lua locul actualelor universități. Faptul că nu s-a întâmplat încă arată cât de durabile sunt actualele construcții universitare, unele mai vechi chiar decât SUA. Mai mult decât un loc destinat studiului, facultățile au devenit un fel de locuri de promenadă. Nu ceea ce ai învățat în patru ani la Harvard impresionează, ci mai ales faptul că ai fost la Harvard. Asta ar putea fi problema reală. Unii merg la facultate doar pentru a obține o diplomă cu care să ia locul altora ce nu au una. De notat, în SUA există 100.000 de oameni de serviciu cu o facultate la activ și 16.000 de absolvenți care parchează mașini la restaurante. Ca să spunem adevărul, mulți studenți nici nu-și bat capul cu învățatul. În primul rând, anii de școlarizare ar trebui să fie cinci, nu patru, de vreme ce majoritatea reușesc să termine facultatea abia după cinci ani. Sociologii recomandă ca notele din timpul facultății să fie trecute pe diplomă. Asta i-ar face să învețe mai mult, pentru că ar ști că angajatorii au cum să evalueze ce și cât au învățat.
Una peste alta, concluzionează Business Week, va mai trece o vreme până când problemele vor fi rezolvate. În 1939, revista New Yorker a publicat o povestioară intitulată ”Ah, Universitatea!” despre un domn de bine care i-a impus fiului său să se facă jucător profesionist de poker pentru că el nu vroia să-i plătească facultatea. ”Cu siguranță nu este nimic pe lume mai plăcut decât  a fi student. Primăvara vieții! Plăceri după plăceri!… Și totuși, nu te voi trimite acolo”, spunea tatăl. O concluzie cu mult înaintea timpului său.